Antena 3 CNN Actualitate Social Întârzieri uriașe! Călătoria cu trenul, coșmar pentru sute de pasageri

Întârzieri uriașe! Călătoria cu trenul, coșmar pentru sute de pasageri

Întârzieri uriașe! Călătoria cu trenul, coșmar pentru sute de pasageri
17 Dec 2018   •   14:59

Sute de călători au îngheţat în trenuri, după ce circulaţia feroviară a fost dată peste cap din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului. CFR a bătut un nou record negativ, garniturile au înregistrat peste 600 de minute intarziere, iar   pasageri au ajuns la destinaţie abia după  24 de ore. Cele mai afectate au fost judeţele Gorj, Timiș și Arad. 

Călătoria cu trenul a fost o misiune aproape imposibilă. Mai mulţi copaci au fost doborâţi pe şine din cauza zăpezii, iar mii de oameni au rămas blocaţi în vagoane. 

În gara din Orşova, Mehedinţi, au fost blocate două trenuri care mergeau pe ruta Bucureşti-Timişoara. Unul dintre ele pornise încă de aseară din Capitală. Călătorii au aşteptat în garnituri şapte ore în frig şi fără mâncare. 

Prin acelaşi coşmar au trecut şi pasagerii trenului de pe ruta Arad-Bucureşti. Au plecat aseară, la ora 18. Garnitura s-a împotmolit de mai multe ori, pe traseu. Oamenii au aşteptat în câmp, în pădure, iar în gara din Târgu Jiu, locomotiva a fost schimbată pentru a treia oară. Printre călătorii disperaţi, a fost şi o femeie însărcinată. 

De o călătorie de coşmar au avut parte şi cei 80 de oameni din trenul InterRegio Constanţa- Arad.  Călătorii au fost nevoiţi să aştepte în vagoane,  nu mai puţin de 21 de ore. Aceştia spun, însă, că vagoanele au fost încălzite şi au primit ceai cald şi mâncare. 
 

×
Subiecte în articol: tren intarzieri calatori
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close