O strategie administrativă privind integrarea migranților din Capitală a declanșat o furtună de ură pe rețelele sociale, în special în grupurile de pe Telegram cu tentă neolegionară. În centrul acestui scandal se află o încrucișare toxică între ignoranță, manipulare și xenofobie sistematică.
Gabriela Ghindea, expertă în prevenirea atrocităților în masă, și Anatolie Coșciug, cercetător specializat în migrație, explică în exclusivitate, pentru Antena3.ro, ce se află, de fapt, în spatele acestui val de dezinformare și ce riscuri reale planează asupra coeziunii sociale. Deși au fost contactați în repetate rânduri, oficialii Primăriei Municipiului București au refuzat să comenteze pe tema acestui proiect.
Strategia care a aprins fitilul
Pe hârtie, Strategia de Incluziune a Migranților în Municipiul București sună echilibrat: respect reciproc, integrare prin muncă și educație, combaterea discriminării. Până în 2029, Primăria Capitalei își propune, prin proiectul aflat în dezbatere publică în aceste zile, să asigure integrarea treptată a migranților prin măsuri concrete – de la acces la servicii publice, până la participare civică.
În realitate, planul a fost redus, în percepția publică, la o „invazie legalizată”.
Mai jos redăm câteva dintre sute de mesaje colectate de pe pagina proiectului și din grupurile Telegram asociate:
- „Nu dorim nici un migrant. Nici un musulman și nici un negru! Vreți ca Bucureștiul să devină ca alte orașe europene un oraș al crimei, violurilor și al atacurilor în numele lui Mohamed?”
- „Nu mai aduceți imigranți din toate țările, cu toate bolile lor și microbii lor.”
- „Românii sunt creștini, au o cultură și valori creștine, bazate pe libertate și iubire. Aducerea de migranți de alte confesiuni (…) va provoca probleme majore.”
- „Statisticile arată clar creșterea ratei de viol (…) Nu pedepsiți femeile degeaba!”
- „Acest demers este anti constituțional (…) Articolul 3, alineat 4: «Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine.»”
- „Nu vrem să dăm banii noștri străinilor.”
- „Fără incluziune de imigranți în Ro. Voi ați înnebunit de tot? Vreți să vină toți sălbaticii să nu mai poată copiii și nevestele să iasă în siguranță pe stradă?”
- „Nu doresc migranți în România. Trădătorilor.”
› Vezi galeria foto ‹
Ce prevede, de fapt, Strategia
Documentul supus dezbaterii publice se numește Strategia de Incluziune a Migranților în Municipiul București 2024–2029. Nu schimbă regimul de imigrație, nu acordă privilegii. Propune doar măsuri pentru o mai bună integrare a celor care se află deja aici.
Câteva date:
- În București-Ilfov ar trăi peste 125.000 de migranți (din Nepal, Sri Lanka, Turcia, India, Republica Moldova etc.), arată documentul.
- 52% dintre aceștia sunt aici pentru muncă, 86% sunt bărbați.
- Cursurile de limba română sunt rare și scumpe.
- Discriminarea, stereotipurile și hărțuirea sunt realități cotidiene.
- Bugetul strategiei: 250.000 euro, în 2 ani. Banii merg către instruirea funcționarilor publici și sprijinirea ONG-urilor locale.
Nevoia de integrare, spun specialiștii, este reală și urgentă. Însă ce se întâmplă când o strategie administrativă ajunge să fie prezentată ca o amenințare la adresa identității naționale?
Gabriela Ghindea: „Migrația nu înseamnă o invazie, iar strategia nu presupune strămutări de populații”
Gabriela Ghindea este director de programe în cadrul Institutului Auschwitz pentru Prevenirea Genocidului și a Atrocităților în Masă și expertă în analiza discursului instigator la ură. Institutul pe care îl reprezintă colaborează cu guverne din întreaga lume pentru a preveni rasismul sistemic, xenofobia și marginalizarea violentă.
În interviul pentru Antena3.ro, ea explică ce se află în spatele denaturării strategiei.
Reporter: Când grupuri de Telegram numesc strategia PMB „strămutare de populații” și „invazie legalizată”, ce avem, de fapt, în față: ignoranță crasă, manipulare politică sau o agendă cu rădăcini ideologice adânci? Dacă e și o astfel de agendă, de unde vine ea? Unde mai întâlnim așa ceva?
Gabriela Ghindea: Comentatorii din grupurile active pe Telegram sunt animați probabil de un cumul de motivații – nu există doar o singură explicație validă pentru atitudinea lor.
Majoritatea comentariilor indică însă faptul că mulți dintre cei care critică în acești termeni inițiativa par să se fi oprit doar la titlul proiectului și să nu fi citit cu atenție întregul document.
Dacă ar fi lecturat în întregime strategia în dezbatere, ar fi constat că nu este nicidecum vizată schimbarea regimului migrației din România, așa cum acesta există în prezent. Migrația despre care se vorbește în strategie este în întregime legală și acceptată deja de autoritățile române. În niciun caz nu este vorba despre o strămutare de populații, fenomen interzis în mod explicit de Constituția României.
Ceea ce propune proiectul este ceea ce ar fi recomandat să facă toate instituțiile statului care se ocupă de fenomenul migrației: să abordeze acest fenomen complex nu doar din perspectiva protejării și securității granițelor, ci și în termeni de integrare reală pentru persoanele care au dobândit un drept legal de ședere în România.
Din păcate, pe fundalul unei înțelegeri superficiale a anumitor fenomene, apar și forme de manipulare.
„Migrația nu poate fi combătută sau eliminată complet”
Unii politicieni preferă să acumuleze capital politic recurgând la sloganuri populiste, în loc să elaboreze programe sustenabile, care să aducă beneficii reale întregii populații.
Atât istoria, cât și experiența altor țări demonstrează că, în ciuda promisiunilor populiste, migrația nu poate fi combătută sau eliminată complet. Acest fenomen a existat dintotdeauna, fiind, pe de-o parte, rezultatul dezvoltării economice a unor țări și a nevoii acute de forță de muncă, cum este cazul României, pe de altă parte, rezultatul unor atrocități teribile și al privațiunilor continue în alte țări.
Cum sunt reciclate curentele naționaliste etnice
Cu cât înțelegem mai bine complexitatea acestui fenomen și reușim să gestionăm aspectele sale ilegale – precum traficul de persoane, abuzurile împotriva unor persoane aflate într-o situație de maximă vulnerabilitate, încălcarea drepturilor fundamentale ale omului – și oferim migranților oportunități reale de integrare în comunitățile gazdă, condiții de viață decente, acces la educație și la servicii de bază, și sentimentul că fac parte în mod responsabil din comunitate, cu atât contribuim mai eficient la consolidarea stabilității democratice a propriilor noastre societăți.
În ceea ce privește ideologia din spatele acestor atacuri, este dificil să vorbim despre un ansamblu structurat și coerent de idei, fiind vorba mai degrabă despre o serie de teme recurente, care reapar și se reconfigurează în funcție de contextul socio-politic.
Este evident că asemenea atitudini de respingere vehementă se regăsesc mai ales în curentele naționaliste etnice care au înflorit în perioada interbelică și sunt acum, în mod oportunist, recuperate și reciclate în vremuri complicate.
„În România există încă nepermis de multă sărăcie”
Reporter: Cum se fabrică mitul ăsta că „românul moare de foame, dar statul „dă case și bani la migranți”? Ce distorsionează acești oameni și ce spun faptele?
Gabriela Ghindea: Traversăm, din păcate, o perioadă de crize suprapuse – încă simțim acut efectele economice, sociale și psihologice ale pandemiei, avem un război la graniță, fără perspectiva unei păci apropiate, o situație economică deteriorată atât în țară, cât și în Europa, o erodare a ordinii geopolitice și o reconfigurare a tuturor sistemelor de valori, așa cum au fost acestea gândite și agreate după al Doilea Război Mondial.
În acest context, este firesc și de înțeles ca unii dintre cetățeni să se teamă pentru situația lor economică, să se simtă frustrați și neîndreptățiți, să fie predispuși să creadă în zvonuri și conspirații, pornind de la anecdote punctuale povestite în diverse grupuri, în care se simt acceptați, și alimentate strategic și din exteriorul țării, pe fondul unei neîncrederi crescute în instituțiile statului și al convingerii că adevărul nu mai este accesibil omului de rând.
În Romania există încă nepermis de multă sărăcie, care se traduce concret și în lipsa reală de acces la educație și la un mediu favorabil formării unei gândiri critice și a unei forme de discernământ, bazată pe o minimă cultură generală, care să permită oamenilor să distingă între manipulare și situații potențial plauzibile.
Țara noastră se află într-un top trei dureros în clasamentul european al țărilor cu cea mai mare pondere a populației aflată în risc de sărăcie sau excluziune socială. Sărăcia este atât o realitate concretă, cât și percepută ca un risc iminent, care provoacă o anxietate individuală și colectivă îngrozitoare.
Refugiații din Ucraina, ținta urii românilor care nu verifică toate datele
Cel mai probabil, această antagonizare între românii care suferă privațiuni economice și migranții care ar beneficia de condiții de trai îmbunătățite s-a accentuat ca urmare a mobilizării exemplare a societății pentru refugiații din Ucraina, pe măsură ce valul inițial de empatie a început să pălească.
Statul român a acordat inițial 50 de lei pe zi pentru cazare și 20 de lei pe zi pentru masă fiecărei persoane având statut de refugiat din Ucraina. Banii pentru cazare nu ajungeau direct la refugiați, ci la persoanele care îi găzduiau, iar fondurile nu proveneau din bugetul statului român, ci de la Uniunea Europeană. Așadar, de aceste sume au beneficiat și cetățeni români care, în diverse forme, au oferit spații de cazare.
Începând cu anul 2023, Guvernul a decis acoperirea cheltuielilor de cazare doar pentru o perioadă maximă de 3 luni, în valoare de 750 de lei pe lună pentru o persoană singură și 2.000 de lei pe lună pentru o familie. La aceste sume se adăugau 600 de lei pe lună pentru fiecare persoană, pentru acoperirea cheltuielilor de hrană.
Pentru a beneficia de acest sprijin, adulții trebuiau să fie înregistrați la una dintre agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă sau cea a municipiului București sau, după caz, să fie angajați legal pe teritoriul României și să își înscrie copiii într-o formă de învățământ. Aceste sume au fost reduse după anul 2024.
Din păcate, capacitatea limitată de comunicare a statului român - atât în ceea ce privește modalitatea de sprijin oferit migraților, cât și în privința întregului efort de susținere a Ucrainei - a creat un spațiu uriaș pentru narațiuni false sau distorsionate, potrivit cărora migranții ar fi avantajați în comparație cu cetățenii români.
Revenind la Strategia Municipiului București pentru integrarea migraților - bugetul strategiei este de 250.000 de euro, pentru 2 ani. Dacă ne uităm pe alocările bugetare, constatăm că majoritatea banilor se vor cheltui în beneficiul instituțiilor statului și al ONG-urilor din București, care își vor îmbunătăți capacitățile de interacțiune cu migranții. Așadar, banii nu se duc direct în buzunarul migranților.
Când românii se împart în tabere „bune” și tabere „rele”
Reporter: Vedem în aceste grupuri o furie profundă față de tot ce înseamnă ONG, presă, educație, UE. Cum ne apărăm societatea de ideea că drepturile omului sunt o „trădare națională”?
Gabriela Ghindea: Cred că această atitudine generalizată de ostilitate trebuie analizată cu seriozitate și luând în calcul mai multe posibile explicații. Respingerea față de ONG-uri, Uniunea Europeană, drepturile omului și alte valori democratice de-a valma poate fi observată și în alte țări și provine, în parte, din percepția generalizată în aceste grupuri, că susținătorii acestor principii au recurs de multe ori la un dublu standard.
Nu de puține ori, valorile europene și statul de drept au fost utilizate pentru vendete politice. Nu de puține ori, unii politicieni și-au justificat politicile cu un impact negativ pentru populație, afirmând că „Europa ne obligă să luăm aceste măsuri”, în loc să opteze pentru o explicare transparentă, inteligibilă și credibilă a acestor măsuri.
De asemenea, atât politicieni, cât și formatori de opinie din presă sau societatea civilă s-au transformat, în situații de criză, în instanțe moralizatoare, care au judecat și admonestat cetățenii pentru comportamente sau convingeri declarate ca „inadecvate” în raport cu niște standarde presupus occidentale.
De aici până la o împărțire dihotomică în ”tabere bune și rele” și discursuri de tip ”noi versus ei” legat de orice chestiune de interes public nu a fost decât un foarte mic pas.
Toate aceste tensiuni au contribuit și mai mult la o fragmentare socială și o polarizare politică accelerate, dar și la erodarea încrederii în instituțiile statului, în societatea civilă, în presă, precum și la normalizarea unui discurs violent în spațiul public.
Dezbaterile care s-au transformat în războaie
Pe de altă parte, există tot mai multe voci, considerate credibile de aceste grupuri, care alimentează ideea unui excepționalism românesc, un mit potrivit căruia România ar fi constant o victimă istorică, mereu râvnită de „străini”.
În acest context, pluralismul de idei din spațiul public a fost practic suspendat, iar ceea ce azi se numesc „dezbateri” sunt, de fapt, înfruntări (de multe ori cu argumente de tip ad hominem) între diferite facțiuni, nu analize nuanțate și aplicate de conținut și deliberare reală pe teme de interes colectiv.
Este esențial în acest context să reconstruim încrederea socială, să întărim comunitățile de idei și practică, și mai ales pe cele care se pot mobiliza în sprijinul celor vulnerabili, iar drepturile omului trebuie reintroduse în centrul educației civice. Drepturile omului nu sunt un element de import - de altfel, România este parte din majoritatea tratatelor și convențiilor internaționale privind drepturile omului - ci un mecanism fundamental al unei societăți juste, care este capabilă să protejeze demnitatea fiecărui individ.
Ce este și cum se reciclează „teoria marii înlocuiri” în discursul online
Reporter: Ce anume îi sperie, de fapt, pe oamenii care scriu că „românii sunt înlocuiți”? Frica de sărăcie, de viitor, de necunoscut?
Gabriela Ghindea: O parte din răspuns ține de reciclarea teoriei „marii înlocuiri”. Originea acesteia este de regăsit în scrierile lui Richard von Coudenhove-Kalergi, care a militat în anii ‘20 pentru o Europă Unită. Într-o epocă în care mulți intelectuali îmbrățișaseră discursul rasist, Coudenhove-Kalergi considera că viitorul va conduce umanitatea către un mix rasial. Or trebuie să ne amintim că în epocă pentru adepții ideilor eugeniste și rasiste, „amestecul sângelui” era asociat cu diluarea purității rasei, cu degenerarea.
În secolul nostru, scriitorul francez de extremă Renaud Camus a popularizat expresia „marea înlocuire” într-o carte cu același nume (Le Grand Remplacement, 2011). Ideea este simplă: elitele globaliste, UE, ONG-urile și stânga politică ar promova imigrația, pentru a duce la „disoluția” popoarelor europene și a le înlocui cu populații din Africa și Orientul Mijlociu.
„Migranții nu năvălesc în țara noastră necontrolat. Sunt solicitați”
Reciclarea acestui mit vine într-un moment critic, în care majoritatea dintre noi suntem îngrijorați sau preocupați de viitorul nostru în această țară, iar nivelul de anxietate este foarte ridicat. Soluția este discuția onestă și nuanțată pe aceste teme.
În primul rând, migrația este un fenomen natural, care ține de dezvoltarea lumii. Ea s-a petrecut încă din zorii civilizației umane și se petrece și acum, în mare parte din același rațiuni. În spatele migrației nu stă o putere mondială malignă sau vreun plan ocult.
În al doilea rând, migrația economică, respectiv lucrătorii care vin în România să muncească temporar, este dorită și solicitată de angajatorii români.
În ultimii ani, Guvernul României a aprobat o cotă de aproximativ 100.000 de angajați străini din spațiul non-UE. Surse din cadrul patronatelor afirma că nevoile reale ar fi mult mai mari. Așadar, migranții economici nu năvălesc în țara noastră necontrolat, ci sunt solicitați, iar procesul de recrutare este unul laborios, în care potențialii lucrători sunt verificați cu atenție.
Mai mult, o persoană din afara Uniunii Europene nu poate fi angajată, decât dacă angajatorul demonstrează că nu a putut găsi personalul necesar în țară. Așadar, migranții nu fură locurile de muncă cuvenite cetățenilor români, ci ocupă anumite posturi vacante, pe care, în prezent nu dorește nimeni să le ocupe.
Riscuri
Reporter: Ce riscuri reale apar pentru societatea românească dacă astfel de narațiuni xenofobe ajung să fie normalizate, propagate în masă și chiar infiltrate în discursul politic oficial?
Gabriela Ghindea: La Institutul Auschwitz pentru Prevenirea Genocidului și a Atrocităților în Masă studiem, de aproape 20 de ani, modul în care au loc atrocitățile în masă și formele extreme de violență îndreptate împotriva unor grupuri pe baza identității lor, precum și modalitățile de a le contracara eficient.
Experiența noastră ne arată că aceste tragedii nu apar brusc și nu sunt „excepții” inexplicabile ale istoriei - ele sunt rezultatul unor procese, în care sunt erodate treptat și apoi transgresate limitele care definesc o societate democratică funcțională.
Xenofobia, rasismul, antisemitismul, dezumanizarea - atunci când devin discurs normalizat, acceptat sau chiar promovat la nivel politic - pregătesc terenul pentru marginalizare sistematică, segregare și violență.
Nu este nevoie să ajungem la forme extreme pentru a vedea efectele: diviziunile sociale se adâncesc, încrederea între grupuri scade, iar empatia și solidaritatea civică sunt înlocuite de suspiciune și ură. În același timp, prevenirea sau combaterea acestui discurs instigator la ură nu trebuie limitate strict la demersurile juridice.
Un cadru normativ robust, bazat pe principii echilibrate, trebuie secondat de măsuri de educație continuă, calibrate pe publicul-țintă, care să antreneze și să dezvolte discernământul individual.
Cu alte cuvinte, este absolut necesar să echipăm din timp o masă critică de membri ai societății cu noțiuni fundamentale și abilități practice pentru a recunoaște și contracara eficent discursul de incitare la ură, căruia i-am putea cădea victimă oricare dintre noi la un moment dat.
De ce e importantă o astfel de strategie pentru București
Anatolie Coșciug este unul dintre cei mai respectați experți în migrație și integrare din România, cu o carieră solidă în cercetare și politici publice. Este sociolog și cercetător în cadrul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), unde lucrează la proiecte legate de mobilitatea internațională, diaspora, migrația forței de muncă și incluziunea socială a grupurilor vulnerabile. El precizează că un astfel de demers este, în principiu, binevenit.
Bucureștiul concentrează aproximativ o treime din imigranții care trăiesc în România - deci, logic și corect, este să existe o strategie locală care să răspundă nevoilor lor:
- „Un prim comentariu legat de întrebarea dumneavoastră este că strategia sau o astfel de strategie de la nivel local este binevenită și se înscrie într-un proces mai larg, pe care îl vedem că se întâmplă în mai multe orașe din România, precum Cluj-Napoca sau Timișoara, dar și din afara României, unde tot mai multe orașe încearcă să dezvolte o strategie locală de integrare, care ține cont de strategia națională și europeană de integrare, dar se și diferențiază de acestea prin diverse aspecte.”
- „Bucureștiul găzduiește cea mai mare parte din imigranții din România, aproximativ 1/3. Deci este cu atât mai important ca o zonă unde avem cel mai mare număr de imigranți să dezvolte o astfel de strategie la nivel local.”
Dar de ce nu e suficient?
Deși Coșciug salută inițiativa, el atrage atenția că documentul are caracter reactiv, nu proactiv. Cu alte cuvinte, pare făcut pentru a răspunde unei presiuni externe sau pentru a bifa o obligație formală, nu pentru a construi o viziune pe termen lung.
- „Lista de organizații consultate pentru această strategie arată logica de răspuns și reacție imediată și nu o perspectivă pe termen lung pe care ar trebui o astfel de strategie de fapt să o aibă.”
- „Este ciudat că astfel de strategii sunt elaborate fără o consultare mai largă a mediului academic și fără să se țină cont de universități sau alte instituții care au know-how în domeniu, dar și fără să țină cont de multiplele exemple de strategii de integrare la nivel local care există în Europa.”
„Incluziune” sau „integrare”? Terminologia contează
Un aspect aparent minor, dar esențial pentru specialiști: termenul „incluziune” din titlul strategiei nu este cel potrivit, susține sociologul.
- „Acum, pe partea mai tehnică, e ciudat faptul că au preferat termenul de incluziune și nu altele mai consacrate în acest domeniu.”
- „În titlu folosesc incluziune și nu integrare sau aculturare sau alte concepte mai bine definite și care sunt folosite în literatura de specialitate și în legislație.”
Explicația? În limbajul politicilor publice, „integrare” înseamnă un proces bilateral, formalizat, cu responsabilități clare - atât pentru stat, cât și pentru migrant.
În schimb, „incluziune” este un termen mai vag, mai apropiat de retorica socială decât de instrumentele concrete.
Probleme cu datele și lipsa de rigurozitate
Un alt semnal tras de Coșciug se referă la inexactitățile din document, în special în ce privește cifrele despre migrație.
- „Un alt comentariu critic merge către cum sunt prezentate datele agregate, ca de exemplu la pagina 8.”
- „125.890 de imigranți s-au stabilit în regiunea București-Ilfov dintr-un total de 150.000 la nivel național, ceea ce este incorect.”
- „La pagina 9, unde se vorbește despre scopul migrației, se face o confuzie între ceea ce fac migranții cu adevărat în România (în plus poți primi o viză de student dar să și muncești) și tipul de viză pe care l-au primit pentru a intra în România.”
Aceste neconcordanțe pot părea tehnice, dar în realitate afectează credibilitatea întregii strategii și oferă muniție celor care o contestă, inclusiv pe baze ideologice sau xenofobe.
Cinci lucruri esențiale care lipsesc
Anatolie Coșciug sintetizează într-un paragraf ce lipsește din strategie: o abordare coerentă, pe mai multe niveluri, cu instrumente clare și colaborare interinstituțională.
„Sunt cinci mari aspecte care sunt esențiale stabilirii unei strategii consecvente și coordonate a integrării migranților care, în opinia mea, lipsesc din acest document:
- Înțelegerea faptului că administrațiile locale trebuie să facă parte dintr-un cadru de guvernanță pe mai multe niveluri care le oferă competențe și mijloace adecvate de acțiune.
- Administrațiile locale trebuie să identifice complementarități în gama largă de sectoare de politici implicate în sprijinirea integrării: drepturi, piața muncii, social, sănătate, locuințe, educație, dezvoltare economică, cultură, relație cu societatea locală etc.
- Administrațiile locale trebuie să implice diferiți actori din comunitatea locală – organizații neguvernamentale (ONG-uri), întreprinderi, asociații de migranți și ale societății civile, întreprinderi din sectorul terțiar – în efortul de a face din diversitate o investiție.
- Sunt necesare procese de învățare și evaluare continuă, utilizând: evaluarea rezultatelor integrării, consolidarea capacităților personalului municipal și schimbul de cunoștințe între departamentele care se ocupă de categoriile vulnerabile, precum și învățarea din experiența altor orașe.
- Integrarea trebuie abordată la scară geografică, implicând localitățile învecinate în stabilirea celor mai bune opțiuni pentru distribuția migranților la sosirea acestora, serviciile și transportul oferite și măsurile pentru bunăstare și incluziune.”
Ce facem cu valul de ură? Alegerile aduc radicalizare
Coșciug avertizează că discuția despre migranți nu poate fi separată de contextul politic. În anii electorali, crește riscul ca minoritățile vulnerabile să fie transformate în țapi ispășitori - un fenomen vizibil în multe democrații.
- „Trebuie să conștientizăm că în preajma alegerilor întotdeauna are loc o creștere a violenței față de grupuri vulnerabile, ca de exemplu migranții, din motive ce țin de cum sunt organizate alegerile în spațiile democratice.”
- „Nivelul de dezinformare este extrem de mare în România și acest lucru se cuplează foarte bine cu gradul de analfabetism funcțional care ne permite să cădem în capcana dezinformării mult mai ușor la nivel de societate.”
Migranții nu au cum să se apere singuri
Pentru cei care se întreabă de ce nu ies migranții în spațiul public să-și apere drepturile, răspunsul e simplu: nu pot.
„Într-o serie de studii pe care noi le-am făcut am putut observa că, din păcate, migranții nu pot să se apere singuri în cazuri de genul ăsta pentru că accesul lor la justiție este foarte tare îngreunat dintr-o serie de motive.”
De aceea, spune Coșciug, e esențial să existe organizații, instituții și jurnaliști care să documenteze, să explice și să umanizeze aceste procese.
„Un alt aspect absolut esențial este identificarea organizațiilor sau actorilor care ar trebui să aibă un cuvânt de zis și să le dăm oportunitatea să se cunoască și să comunice împreună, inclusiv organizații care lucrează cu migranții sau care îi reprezintă.”
Deși au fost contactați în repetate rânduri, oficialii Primăriei Municipiului București au refuzat să comenteze pe tema acestui proiect.
Ştiri video recomandate
