Antena 3 CNN Actualitate Social Iurie Sadovnic, artist celebru din Republica Moldova, şi-a pus capăt zilelor: "Nu vreau să fiu povara nimănui"

Iurie Sadovnic, artist celebru din Republica Moldova, şi-a pus capăt zilelor: "Nu vreau să fiu povara nimănui"

Iurie Sadovnic, un artist celebru de muzică folk din Republica Moldova, şi-a pus capăt zilelor, luni, cu o armă pe care o deţinea legal. Artistul, în vârstă de 69 de ani, a lăsat familiei un bilet de adio.

Iurie Sadovnic, artist celebru din Republica Moldova, şi-a pus capăt zilelor: "Nu vreau să fiu povara nimănui"
de Georgiana Adam    |    07 Iun 2021   •   17:33

Potrivit poliţiei, tragedia a avut loc luni, în locuinţa artistului situată  pe strada Cuza Vodă, din sectorul Botanica. Rămas singur acasă bărbatul, în vârstă de 69 de ani, şi-a pus capăt zilelor cu o armă pe care o deţinea legal. Trupul neînsufleţit al artistului a fost găsit de soţia acestuia care a alertat imediat autorităţile.

„În cadrul investigațiilor, polițiștii au stabilit că bărbatul în vârstă de 69 de ani și-a aplicat o plagă prin împușcătură în regiunea capului această fiind fatală. Femeia a comunicat că acesta  a rămas de unul singur acasă, iar când ea s-a întors acasă l-a găsit decedat. 

La examinare de către medicul legist urme de moarte violentă nu au fost depistate decât cele cu care s a ales în urmă împușcăturii. Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, se arată în comunicatul poliției, citat de agora.md.

Iurie Sadovnic a lăsat un bilet de adio în care scrie că are prea multe boli și nu vrea să fie pentru nimeni o povară.

Cine este Iurie Sadovnic

Iurie Sadovnic s-a născut pe 14 decembrie 1951, în localitatea Jura, raionul Rîbnița, RSSM. A fost un muzician și cântăreț de muzică ușoară și folk din Republica Moldova, bine-cunoscut pentru stilul său de interpretare în care pune accentul pe chitară.

În 1999 a lansat volumul de poezie „Am să plec în Codru verde”.

A fost distins cu titlul de Artist emerit al RSSM (1984), cu Medalia „Meritul Civic” (1993), cu medalia „Mihai Eminescu” (2000) și cu titlul de Artist al Poporului al Republicii Moldova (2011) și Ordinul Republicii (2015).

×
Subiecte în articol: Iurie Sadovnic Republica Moldova sinucis
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close