Caz revoltător în oraşul Paşcani. O tânără de 21 de ani care purta în pântece un făt mort a fost ţinută în spitalul municipal patru zile fără să i se facă nimic, după care a fost dată afară, pe motiv că au trecut cele 72 de ore, cât poate sta internat un pacient la "urgenţe".
Deşi avea dureri groaznice, femeia a fost trimisă să-şi caute singură o clinică în Iaşi, unde să fie operată.
Pentru managerul spitalului, femeia nu reprezenta o urgenţă.
Tânăra susţine că a fost dată afară din spital, pentru că nu avea bani să plătească internarea şi nici asigurare medicală şi a fost lăsată să se descurce singură.
După ce s-a plimbat la mai multe clinici din oraş care au refuzat să o trateze aceasta s-a întors la spitalul din Paşcani.
În cele din urmă, femeia a fost operată la Spitalul Judeţean din Iaşi. Tânăra este la a doua sarcină pierdută. În urmă cu doi ani, a născut un bebeluş mort, după ce fătul se oprise din evoluţie în luna a opta.