Antena 3 CNN Actualitate Social Opt rănţi în urma unui accident în care a fost implicat un autocar și un autoturism

Opt rănţi în urma unui accident în care a fost implicat un autocar și un autoturism

Opt rănţi în urma unui accident în care a fost implicat un autocar și un autoturism
07 Mai 2018   •   07:26

Opt persoane au fost rănite luni dimineaţă în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi un autocar înmatriculat în Ucraina, produs pe DN 2 B, la ieşire din localitatea brăileană Baldovineşti.

Iniţial cinci persoane au fost transportate la spital, însă ulterior, după evaluările medicilor, acestora li s-au adăugat alte trei.

Din primele informaţii furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Braila, colonel Ştefan Stoian, cinci persoane au fost rănite în urma impactului dintre un autocar si un autoturism, la ieşire din Baldovineşti,pe DN 2 B.

Trei dintre victime au rămas incarcerate. Este vorba despre şoferii celor două autovehicule şi despre încă o persoană din autoturism, care este înmatriculat în Galaţi.

La faţa locului s-au deplasat o autospcecială de stingere incendii, un echipaj de descarcerare si un echipaj SMURD.

Toate cele cinci persoane rănite au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila în timp ce echipajul medical prezent la faţa locului consultă restul persoanelor pentru a vedea în ce stare sunt.

În autocar, care este din Ucraina, erau 51 de persoane, iar în autoturismul înmatriculat în Galaţi două persoane, scrie News.ro.

×
Subiecte în articol: accident rutier
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close