Antena 3 CNN Actualitate Social Organizație dedicată păcii, prezentă în România. Mesaj de pace către lume, din redacția Antenei 3

Organizație dedicată păcii, prezentă în România. Mesaj de pace către lume, din redacția Antenei 3

1 minut de citit Publicat la 15:07 06 Mai 2019 Modificat la 15:07 06 Mai 2019
Organizație dedicată păcii, prezentă în România. Mesaj de pace către lume, din redacția Antenei 3

Într-o lume plină de conflicte există organizatii care încearcă să promoveze pacea la nivel mondial. Una dintre acestea, iniţiată în Coreea de Sud, a căpătat acum anvergură mondială.

Liderii acesteia, care au iniţiat un demers legislativ pe lângă Naţiunile Unite menit să conducă la stingerea focarelor de conflict de pe planetă, au vizitat recent redacţia Antena 3.

În cadrul prezenţei lor în România, preşedintele miscarii le-a transmis un mesaj tuturor românilor.

Heavenly Culture World Peace Restoration of Light (HWPL), una dintre cele mai mari organizații nonprofit din lume, a lansat o amplă mișcare de susținere a păcii la nivel mondial. Organizația a promovat pe lângă ONU  o inițiativă intitulată "Declarația pentru pace", care include 10 articole și 30 de clauze, elaborate cu ajutorul unor experți juridici, cu scopul de a fi preluată ulterior de toate statele lumii.  

Organizația HWPL a avut prima acțiune în România în urmă cu mai bine de 20 de ani, în mandatul președintelui Emil Constantinescu. Recent, HWPL  a organizat, la București, Conferința internațională pentru pace.

„Îl cunosc pe președintele Emil Constantinescu de mult timp. Inițial i-am întâlnit pe președinții din Etiopia și din Africa de Sud, iar președintele Constantinescu e al treilea cu care m-am întâlnit în scopul păcii. De la început, ne-am promis unul altuia să lucrăm pentru pace, și aceste promisiuni continuă și lucrăm împreună pentru pace”, a declarat Man Hee Lee, președintele HWPL.

„În acest moment, pericolul dominant vine din partea conflictelor, violenței și războaielor din lume și copii nevinovați sunt omorâți pentru cauze care nu sunt ale lor. Iar legea internațională care există în prezent nu rezolvă chestiunea războiului. Prin urmare, pentru a rezolva aceste probleme, și pentru a ajunge la pace în lume, am decis să mă alătur acestei organizații”.

În încheierea dialogului din studoiul Antena 3, președintele HWPL i-a îndemnat pe oameni să se alăture demersului mondial de a pune capăt războaielor și  amemnințării armelor.

×
x close