Gherasim Iscu avea 40 de ani și era grav bolnav de tuberculoză. Anii de detenție din pușcăriile comuniste de la Craiova, Aiud, munca fizică epuizantă din colonia de la Poarta Albă, torturile comandanților îl îngenuncheaseră fizic. Fusese arestat și condamnat, printre altele, pentru credința sa vădită în Dumnezeu.
În vremuri în care religia devenise „opiu pentru popor“, Gherasim Iscu, ultimul stareț al Mănăstirii Tismana, lupta împotriva celor care încălcau drepturile Bisericii Ortodoxe, scrie Historia.ro
Totuși, chiar și cu trupul vlăguit, închis într-o celulă, sufletul său rămăsese undeva în afara temniței, liber, pentru că așa ceva nu se poate încătușa. Iată-l, în fața morții, fără niciun fel remușcări, fericit să se jertfească pentru credința sa.
În noaptea de după Crăciun, într-un sanatoriu plin cu deținuți bolnavi, unde puține minuni erau posibile, victima își consola călăul. Preotul și-a spovedit torționarul, l-a îmbrățișat, în timp ce acesta și-a mărturisit păcatele. Amândoi au murit la scurt timp, în aceeași noapte. Wurmbrand nota, în cartea sa: „Cred că s-au dus în rai ținându-se de mână“.
