Antena 3 CNN Actualitate Social Povestea tragică a celor două timișorence moarte în lacul Ghioroc

Povestea tragică a celor două timișorence moarte în lacul Ghioroc

Povestea tragică a celor două timișorence moarte în lacul Ghioroc
21 Mai 2018   •   10:57

Tragedia de duminică seară de la lacul Ghioroc a șocat întreaga comunitate din Arad și Timișoara. O seară liniștită s-a schimbat dramatic pentru toți cei care le-au cunoscut, au auzit sau au intrat cumva în contact cu Laura și Adelina. Cele două tinere au sfârșit în mod tragic, după ce mașina condusă de una dintre acestea a plonjat în lacul Ghioroc, tinerele din Timișoara neavând șanse reale de supraviețuire.

Cele două timișorence erau în zona lacului Ghioroc cu încă doi băieți – aflați pe locurile din spate din mașină, cei doi au reușit să se salveze fără a suferi răni. La un moment dat, în jurul orei 20:30, tinerii au plecat într-o cursă ce avea să le devină fatală. Aflați pe un drum agricol din sudul lacului Ghioroc, au derapat, mașina a scăpat de sub control și „a zburat” între 15 și 20 de metri în apă. Au urmat momente dramatice pentru tinerii care au reușit să iasă din mașină, martorii au alertat serviciile de salvare, iar în jurul orei 21.14 medicii, pompierii și scafandrii au reușit să le scoată din mașină pe Laura și Adelina și s-au început procedurile de resuscitare. Medicii au luptat cu tot ce au putut pentru a le readuce la viață pe tinere, dar din păcate după zeci și zeci de minute de resuscitare, tinerele nu au mai putut fi salvate și au fost declarate decedate.

Aflați vizibil în stare de șoc, cei doi băieți de 18 și 27 de ani au spus că: „A derapat și a căzut în apă. Nu știm ce s-a întâmplat: încercam să ieșim din mașină, din apă. În momentul ăsta nu știu să vă explic nimic”.  Adelina era cunoscută printre prietenii săi ca având o pasiune pentru mașini, viteză și drifturi, fapt confirmat și din fotografiile publicate de aceasta pe rețelele de socializare. Mai mult, se pare că tânăra avea chiar și un atelier auto unde lucra, deci cunoștea mecanica și mecanismele mașinii pe care o conducea, scrie aradon.ro.

 

×
Subiecte în articol: accident rutier
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close