Antena 3 CNN Actualitate Social Primele imagini de la accidentul în care a fost implicată o mașină de pompieri - VIDEO

Primele imagini de la accidentul în care a fost implicată o mașină de pompieri - VIDEO

Primele imagini de la accidentul în care a fost implicată o mașină de pompieri - VIDEO
04 Iul 2018   •   10:14

O autospecială de intervenție cu o barcă ce se deplasa către comuna Sănduleni, unde urma să intervină pentru evacuarea a două persoane a fost implicată într-un accident rutier un alt autoturism.

În autospeciala de pompieri se aflau șase salvatori, iar în autoturism se aflau trei persoane. Una din persoanele din autoturism a fost încarcerată aceasta fiind scoasă de către membrii echipajului de salvatori a căror autospecială s-a răsturnat. Acest lucru s-a întâmplat până la sosirea forțelor de intervenție.

Toate cele nouă victime sunt conștiente și au fost preluate de către echipajele medicale și transportate la UPC Bacău.

Ministrul de Interne a anunțat, sâmbătă, în cadrul comandamentului de inundații de la MAI, că în județul Bacău o mașină de pompieri a fost accidentată frontal de un șofer care circula cu viteză mare, șase subofițeri suferind leziuni. Carmen Dan a cerut Poliției sancționarea șoferilor inconștienți.

×
Subiecte în articol: imagini accident
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close