Antena 3 CNN Actualitate Social După patru zile în care au stat intubaţi, câţiva dintre tinerii răniţi în Colectiv respiră acum fără aparate

După patru zile în care au stat intubaţi, câţiva dintre tinerii răniţi în Colectiv respiră acum fără aparate

După patru zile în care au stat intubaţi, câţiva dintre tinerii răniţi în Colectiv respiră acum fără aparate
Sursa foto: Foto: ptsdperspectives.org
04 Noi 2015   •   09:27

După patru zile în care au stat intubaţi, câţiva dintre tinerii răniţi pot să respire acum fără ajutorul aparatelor.  

 
Familiile şi prietenii le sunt alături clipă de clipă şi se roagă să fie cât mai repede externaţi. 
 
Toboşarul formaţiei Chron Dioxid, un tânăr de 26 de ani, a suferit arsuri grave în clubul groazei. Acesta mersese în Colectiv în seara de vineri pentru a asigura sonorizarea la concert. 
 
Până de curând, a fost ajutat de aparate să respire, însă, din fericire, de o zi starea sa s-a ameliorat. Acum respiră singur, iar prietenii îl aşteaptă cu nerăbdare acasă, la Târgovişte. 
 
Cristi Filipescu a suferit răni pe 40% din suprafaţa corpului. Flăcările i-au afectat faţa, mâinile şi picioarele. A ajuns la Elias, unde a fost deja operat de mai multe ori. După câteva zile, medicii l-au detubat şi au anunţat rudele că e conştient. Încă nu are voie să primească pe nimeni în vizită. 
 
Pe un alt pat de spital, la Bagdasar de această dată, Andrei Viorel Bud se luptă pentru viaţa lui. Andrei a reuşit să se salveze din flăcări. A suferit arsuri doar pe mâini, iar starea sa este din ce în ce mai bună.
 
La Floreasca, rudele şi prietenii se roagă pentru viaţa lui Radu Sienerth, aflat la Terapie Intensivă. Mai puţin norocos, studentul venit la facultate în Bucureşti n-a scăpat fără arsuri ale căilor respiratorii. 
 
Impresionaţi de starea lui, foştii colegi de liceu din Petroşani au mers să doneze sânge. 
 
Pe paturile de spital se luptă în continuare pentru vieţile lor peste 80 de persoane în stare gravă sau critică. 
 

×
Subiecte în articol: Club Colectiv
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close