Antena 3 CNN Actualitate Social Scaunul procurorului general, clătinat de coloanele oficiale

Scaunul procurorului general, clătinat de coloanele oficiale

2 minute de citit Publicat la 08:18 28 Ian 2016 Modificat la 08:18 28 Ian 2016
nitu.jpg
Foto: Agerpres
Scandalul coloanelor oficiale a generat un cutremur în Justiţie şi în Ministerul de Interne. 
 
 
Pe de altă parte, actualul ministru de Interne nu a avut nicio reacţie legată de acest subiect. Petre Tobă era şef al Poliţiei în perioada în care Gabriel Oprea beneficia ilegal de coloană oficială. 
 
Scandalul coloanelor oficiale îi tulbură liniştea şi ministrului de Interne Petre Tobă, şef al Poliţiei în perioada în care Gabriel Oprea beneficia ilegal, potrivit procurorilor DNA, de antemergător. 
 
Angajaţii Jandarmeriei au făcut scut în faţa reporterilor, miercuri, pentru ca aceştia să nu îl poată întreba despre implicarea sa în modul în care Gabriel Oprea se folosea de coloanele oficiale.
 
Totul a început cu un ordin dat de şeful Brigăzii Rutiere Bucureşti, pe 3 iulie 2015. Comisarul-șef Cristian Crai a semnat o dispoziţie prin care a "modificat" lista demnitarilor care aveau drept la dispozitiv de însoţire. 
 
Pe lista de dispoziție apăreau patru persoane: preşedintele, premierul şi președinții celor două Camere. Doar că șeful Poliției Rutiere a tăiat ultimele două nume și a trecut altele: Gabriel Oprea și Tiberiu Nițu. 
 
Ordinul ilegal al şefului de la Brigada Rutieră a fost semnat şi de şeful Poliţiei Capitalei, Marius Voicu dar şi de fostul adjunct al acestuia, Roberto Ababei, reţinut din octombrie pentru luare de mită. 
 
Când a preluat Internele, Gabriel Oprea era însoţit pe orice traseu de o maşină de poliţie. După ce Victor Ponta i-a cedat temporar funcţia de premier, Gabriel Oprea a preluat şi dispozitivul premierului. 
 
La întoarcea lui Ponta, Oprea şi-a păstrat o motocicletă în plus faţă de antemergătorul iniţial. Nu a renunţat la coloana oficial decât după izbucnirea scandalului provocat de moartea poliţistului Bogdan Gigină. 
 
De un regim special a beneficiat şi procurorul general Tiberiu Niţu. Pentru că la început făcea naveta Bucureşti-Ploieşti cu trenul, demnitarul era preluat şi dus la gară cu antemergător. 
 
Lucrurile s-au complicat când procurorul general a început să facă naveta cu maşina. Poliţiştii de la rutieră din Bucureşti îl însoţeau până la limita cu judeţul Prahova de unde era preluat de o maşină cu doi poliţişti din celălalt judeţ. 
 
 
Poliţiştii de la Capitală îl conduceau pe Niţu până la limita de judeţ, de unde acesta era preluat de cei de la Prahova. Şi invers, atunci când venea la serviciu. 

Procurorul General era însoţit zilnic de SPP pe drumul dintre casă şi sediul Parchetului. De asemenea, Tiberiu Nițu era însoțit de coloane și pe drumuri care erau făcute de la gară la Parchetul General și înapoi.

Niţu a beneficiat ilegal de coloane oficiale, în baza unui protocol semnat cu Ministerul de Interne, condus atunci de Oprea.

×
x close