Antena 3 CNN Actualitate Social Situație revoltătoare în Suceava. O fetiță de numai 3 ani, în comă după ce s-a strangulat într-un balansoar

Situație revoltătoare în Suceava. O fetiță de numai 3 ani, în comă după ce s-a strangulat într-un balansoar

Situație revoltătoare în Suceava. O fetiță de numai 3 ani, în comă după ce s-a strangulat într-un balansoar
Sursa foto: Foto: Agerpres
21 Apr 2019   •   14:58

O fetiță în vârstă de doar trei ani din localitatea suceveană Voitinel a ajuns în comă la Spitalul Județean Suceava după ce s-a stangulat într-un balansoar.

Totul s-a petrecut în cursul zilei de sâmbătă pe când micuța se juca în curtea locuinței. La un moment dat, aceasta și-a agățat gluga într-un balansoar. Tatăl său a fost cel care a găsit-o și după ce a scos-o din prinsoare, a sunat la 112.

La fața locului a ajuns un echipaj medical care a transportat fetița la spital, unde a fost diagnosticată cu „comă post asfixie prin ștrangulare accidentală”.


În acest caz au fost sesizați și polițiștii, care fac cercetări și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, scrie realitatea.net.

×
Parteneri
Pensia care dispare de la 1 septembrie 2024
x close