Antena 3 CNN Actualitate Social Guvernul ar putea suplimenta fondurile pentru Programul ''Noua Casă''. Anunţurile făcute de premier şi ministrul Finanţelor

Guvernul ar putea suplimenta fondurile pentru Programul ''Noua Casă''. Anunţurile făcute de premier şi ministrul Finanţelor

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că Guvernul va aproba continuarea Programului ''Noua Casă'', ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, menţionând că plafonul pentru acest program este, pentru început, de 1,5 miliarde de lei şi poate fi suplimentat.

Guvernul ar putea suplimenta fondurile pentru Programul ''Noua Casă''. Anunţurile făcute de premier şi ministrul Finanţelor
Sursa foto: Agerpres
de Dana Musceleanu    |    26 Ian 2023   •   15:08

Veşti bune pentru cei care vor să îşi cumpere o casă prin creditele specifice garantate de stat. Programul continuă, iar fondurile ar putea fi suplimentate.

"În şedinţa de astăzi vom aproba continuarea programului 'Noua Casă'. Este un program de care, până în acest moment, au beneficiat aproximativ 330.000 de tineri şi familii care şi-au achiziţionat un cămin beneficiind de aceste facilităţi şi consider că este un demers pe care Guvernul trebuie să îl gestioneze în continuare", a afirmat premierul, la şedinţa Executivului.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a spus că acest program, care are deja 13 ani în derulare, "este o măsură de sprijin, mai ales pentru tineri, pentru a putea cumpăra o locuinţă în condiţii mai favorizante faţă de condiţiile în care se manifestă pe piaţă".

"În acest an continuăm acest program cu un plafon, pentru început, de 1,5 miliarde de lei. Spun pentru început pentru că mi-aş dori ca la jumătatea anului să suplimentăm acest plafon", a spus Câciu.

Citeşte şi: Cine este eligibil pentru programul ”Noua Casă” și avansul care trebuie plătit în funcție de valoarea imobilului 

Premierul a completat că programul va fi suplimentat dacă va exista aceeaşi creştere economică.

"Şi cererea trebuie să se manifeste din partea beneficiarilor, potenţialilor beneficiari, evident, în contextul actual, în care dobânzile sunt foarte ridicate, în care piaţa imobiliară manifestă o serie de preţuri, din punctul meu de vedere, mai mari decât ar trebui, este util ca statul să vină cu acest program. Nu în ultimul rând, acest program este corelat şi cu facilităţile fiscale pe care le avem pe zona de domeniu imobiliar, respectiv corelarea cu TVA de 5% şi cu suprafaţa unui imobil pe care pot să-l achiziţioneze prin programul Noua Casă", a adăugat ministrul Câciu.

El a mai spus că sunt două tipuri de plafoane: pentru apartamente până la 70.000 euro şi pentru apartamente până la 140.000 euro.

"Facilitatea este pe garanţiile care se acordă către beneficiari, dar şi pe partea de avans prin derogare de la regulile bancare care la acest moment, evident, se înăspresc în context inflaţionist. Din punctul meu de vedere este un program care va ajuta tinerii să-şi achiziţioneze o locuinţă şi încurajez să meargă pe acest program. Bani de plafon de garanţii există, îmi doresc să-i epuizăm cât mai repede", a adăugat Câciu.

×
Subiecte în articol: noua casa 2023
Parteneri
Elena Mateescu a anunțat zonele în care revin ninsorile
x close