Antena 3 CNN Actualitate Social Un tren a deraiat la Băile Tușnad. Traficul feroviar este blocat în zonă - FOTO

Un tren a deraiat la Băile Tușnad. Traficul feroviar este blocat în zonă - FOTO

Un tren a deraiat la Băile Tușnad. Traficul feroviar este blocat în zonă - FOTO
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de M.Z.    |    02 Sep 2017   •   10:40

Locomotiva trenului IR Braşov - Budapesta a deraiat, sâmbătă dimineaţă, la intrarea în Băile Tuşnad din judeţul Harghita, fără să existe persoane rănite. Cei aproximativ 90 de pasageri vor fi transportaţi cu maşini între Bicsadu Oltului şi Băile Tuşnad.

Potrivit CFR Călători, locomotiva trenului IR 1366 Braşov- Budapesta, la trecerea peste macazele de la intrarea în staţia Băile Tuşnad, între Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc, a deraiat cu o osie.

A fost solicitat un tren de ajutor din staţia Braşov pentru repunerea pe şine a locomotivei şi reluarea circulaţiei în condiţii de siguranţă.

Pasagerii trenurilor IR 1366 şi IR 1407 vor fi transportaţi cu mijloace auto între Bicsadu Oltului şi Băile Tuşnad, de unde îşi vor continua călătoria cu alte trenuri către destinaţii.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: tren deraiat tren
Parteneri
Cutremur în România, în această seară, în zona seismică Vrancea
x close