Antena 3 CNN Actualitate Social Victima care i-a scăpat criminalei de la metrou: Am crezut că voi muri

Victima care i-a scăpat criminalei de la metrou: Am crezut că voi muri

Victima care i-a scăpat criminalei de la metrou: Am crezut că voi muri
12 Sep 2018   •   16:50

Alexandra Costache, fata care a scăpat cu viaţă, după ce Magdalena Şerban a încercat să o împingă în staţia Costin Georgian, a vorbit în fața magistraților. 

"Mă gândeam că o să mor. Când m-a împins a treia oară, m-am gândit că o să mor şi atunci am avut acel reflex să mă întorc şi am fugit câţiva metri. Au venit oamenii şi au început să strige şi să urle la ea: 'De ce ai încercat să faci asta?'. Eu nu mă uitam la ei, am avut un moment de confuzie. Ea tot repeta: 'Nu, nu, a vrut să-mi ia banii'. Era foarte calmă şi hotărâtă. Am întors privirea şi lumea pleca. Am fugit şi eu să prind metroul. Îmi era frică să rămân cu ea pe peron. Am luat metroul şi atunci am realizat ce putea să se întâmple. Nimeni nu mă băga în seamă. I-am spus prietenului meu că o femeie a încercat să mă omoare. La Dristor, plângeam foarte tare, dar nimeni nu mă băga în seamă. Am ieşit din staţie şi am început să fug spre dentist, că acolo mergeam. L-am sunat pe tatăl prietenului meu să mă ia repede pentru că nu mă simţeam în siguranţă. A venit, i-am povestit şi a sunat la 112. Mi-a zis: 'Nu îmi vine să cred că ei ne pun să cercetăm noi ce se întâmplă şi să mergem la Poliţia Metrou'. Casiera a zis să mergem la Unirii, poliţistul a zis: 'Staţi să rezolv cazul de dinainte'. Am aşteptat o oră şi jumătate, două. Poliţistul tot venea şi spunea că mai durează 10 minute. Ne-au invitat în camera unde erau înregistrările video. A durat foarte mult, pentru că nu mergeau majoritatea camerelor video. Am găsit momentul în care femeia m-a împins. Nu îmi imaginam că e aşa rău, cu câtă ură a încercat să mă împingă, cât de puţin mai avea să reuşească", a declarat Alexandra Costache. 

Ea a spus că şeful Poliţiei Metrou le-a zis că nu e foarte grav ce s-a întâmplat. 

"Am exclamat: 'O, Doamne!'. Venise şi şeful de la Poliţia Metroului şi a zis că nu e foarte grav ce s-a întâmplat şi probabil nu o să o încadreze la tentativă de omor. În timp ce eram în pasaj, între magistrale la Unirii, am auzit că a avut loc un suicid la Dristor. (...) Am ajuns acasă şi târziu am primit un apel de la Poliţia Capitalei să dau alte declaraţii. Am plecat spre Poliţie. Le-am descris persoana. M-au invitat într-un birou şi mi-au spus: 'Uite, poate poţi să vii să vezi dacă ea e agresoarea'. Au spus: 'Cred că am prins-o. Dacă poţi să te uiţi pe uşa din stânga'. Am recunoscut-o, deşi era fără batic. Era foarte schimbată. Am recunoscut-o după trăsăturile chipului şi după haine", a povestit tânăra. 

Magdalena Şerban este acuzată de procurori de săvărşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi omor calificat. 

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close