Antena 3 CNN Actualitate Statul român câștigă procesul cu Salini, pentru autostrada Orăștie-Sibiu. Italienii plătesc despăgubiri

Statul român câștigă procesul cu Salini, pentru autostrada Orăștie-Sibiu. Italienii plătesc despăgubiri

Tribunalul a hotărât că firma italiană va trebui să despăgubească compania română în urma nerespectării contractului.

Statul român câștigă procesul cu Salini, pentru autostrada Orăștie-Sibiu. Italienii plătesc despăgubiri
Sursa foto: Foto captura YouTube
31 Dec 2019   •   13:13

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a câștigat procesul cu Salini Impreglio SpA pentru contractul de proiectare și execuție al Autostrăzii Orăștie-Sibiu, Lot 3, la Curtea Internațională de Arbitraj, a informat Compania printr-un comunicat, conform Financial Intelligence.

„În data de 22.10.2019 Tribunalul Arbitral a emis Hotărârea Arbitrală Finală în litigiul dintre Salini Impregilo SpA, în calitate de „Reclamantă", și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în calitate de „Pârâtă" în procesul pentru contractul de proiectare și execuție al Autostrăzii Orăștie-Sibiu, Lot 3", se arată în comunicatul CNAIR.

Tribunalul Arbitral a respins companiei Reclamante pretenții în valoare de 258 milioane lei, din totalul pretențiilor ridicate la 260 milioane lei.

În plus, Tribunalul a admis cererea CNAIR pentru plata de către Reclamantă a sumei de 90,7 milioane lei, sub forma de penalități de întârziere, prevăzute în contractul semnat între părți.

Pe lângă despăgubirile de 90,7 milioane lei, Salini Impreglio SpA va trebui să ramburseze CNAIR și aproximativ 640.000 lei, costuri de judecată arbitrală, s-a mai arătat în comunicat.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close