Stocurile de medicamente existente în România sunt suficiente pentru aproximativ două luni iar aprovizionarea la nivel național se desfășoară fără disfuncționalități, susține Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER), potrivit Agerpres.
Românilor li se recomandă să nu își facă stocuri individuale deoarece achizițiile excesive pot crea dezechilibre.
“În contextul conflictului din Orientul Mijlociu, stocurile de medicamente existente în România sunt suficiente pentru aproximativ două luni, în condiții de consum obișnuit. În acest moment, PRIMER nu recomandă realizarea de stocuri la nivel individual, deoarece achizițiile excesive pot crea dezechilibre în piață și pot afecta accesul altor pacienți la tratamente esențiale”, susține sursa citată.
Impactul războiului asupra rutelor comerciale internaționale
Potrivit PRIMER, care reunește cele mai importante 17 fabrici de medicamente din țară, această recomandare vine în contextul tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, care afectează rutele comerciale și determină creșterea costurilor de aprovizionare cu materii prime și transport, inclusiv combustibili și gaze, utilizate în producția de medicamente.
Patronatul de profil arată că urmărește constant evoluțiile din regiune, în special impactul operațiunilor militare asupra rutelor comerciale internaționale, inclusiv posibilele perturbări ale tranzitului prin Strâmtoarea Ormuz. În același timp, producătorii locali de medicamente își continuă activitatea și monitorizează atent stocurile și fluxurile de aprovizionare, pentru a asigura continuitatea producției.
“PRIMER avertizează însă că, în cazul în care situația actuală se prelungește sau se agravează, pot apărea întârzieri în aprovizionare. Transportul din Asia ar putea dura cu până la două săptămâni mai mult din cauza afectării rutelor prin Bab-el-Mandeb și Canalul Suez, iar costurile ar putea crește, ceea ce ar pune presiune pe lanțurile de aprovizionare”, subliniază comunicatul organizației.
În paralel, Ministerul Sănătății a constituit un grup de lucru pentru evaluarea riscurilor și identificarea soluțiilor, prima reuniune fiind programată pentru dimineața zilei de luni, 30 martie.
“În tot acest context, este important să dăm dovadă de responsabilitate și să evităm achizițiile excesive de medicamente. Nu este necesară realizarea de stocuri la nivel individual în acest moment. Astfel de comportamente pot genera dezechilibre artificiale în piață și pot afecta accesul altor pacienți la tratamentele de care au nevoie”, a declarat dr. Dragoș Damian, director executiv PRIMER, citat în comunicat.
