Antena 3 CNN Actualitate Studiu: Un sfert dintre români se tem că îşi vor pierde locul de muncă în 2009

Studiu: Un sfert dintre români se tem că îşi vor pierde locul de muncă în 2009

Studiu: Un sfert dintre români se tem că îşi vor pierde locul de muncă în 2009
Sursa foto: oameni pe trecerea de pietoni
24 Mar 2009   •   19:34

Din cauza crizei economice, un sfert dintre români se tem că îşi vor pierde locul de muncă anul acesta. În acelaşi timp, 15% dintre români sunt îngrijoraţi că nu vor avea bani pentru a-şi plăti facturile curente, se arată într-un studiu efectuat în luna ianuarie de firma de cercetare de piaţă Synovate, citată de Mediafax.

"Instabilitatea din economie se manifestă pe piaţa muncii prin îngheţarea recrutărilor, micşorări de salariu sau disponibilizări. Pentru unul din patru români principala temere pentru anul în curs o reprezintă pierderea locului de muncă personal sau al întreţinătorului familiei", potrivit analizei Synovate.

Persoanele cu vârste cuprinse între 45 şi 54 de ani sunt cele care se tem cel mai mult de pierderea locului de muncă. În aceeaşi situaţie sunt şi românii care locuiesc în oraşe cu o populaţie de 10.000-50.000 locuitori, care au o educaţie de nivel mediu, venituri medii şi ridicate.

În al doilea rând, românii se tem de o posibilă incapacitate de a plăti facturile pentru întreţinere, lumină, telefon, etc., reprezentând răspunsul a 15% dintre respondenţi.

La acest capitol, cele mai afectate sunt, în primul rând, persoanele cu vârste cuprinse între 55-65 ani cu venituri reduse, din localităţile cu o populaţie cuprinsă între 10.000-50.000 locuitori.

De asemenea, situaţia economică a ţării se va înrăutăţi, consideră jumătate dintre cei care au participat la studiu. 1.000 de persoane au participat la studiul Synovate.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: criza economica studiu
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close