Antena 3 CNN Actualitate SUV izbit violent de un tren cu călători, în comuna 23 August, Constanța: Pasagerii din mașină, răniți

SUV izbit violent de un tren cu călători, în comuna 23 August, Constanța: Pasagerii din mașină, răniți

Mia Lungu
1 minute de citit Publicat la 20:19 29 Aug 2021 Modificat la 20:37 29 Aug 2021
zuv-lovit-tren
Sursa foto: Claudia Tatarici/ SAJ

Un bărbat fost scos de echipele de descarcerare din autoturism, iar o femeie a fost extrasă din mașină de către localnici, înainte de sosirea echipelor de intervenție.

Conducătorul auto are 43 de ani, iar pasagera din dreapta 23. Din primele informații, se pare că este vorba despre o trecere de cale ferată semnalizată prin indicatoare rutiere, pe care șoferul le-ar fi ignorat. Acesta ar fi trecut fără să se asigure și nu a auzit garnitura de tren.

Ambii au suferit politraumatisme dar, din fericire sunt conștienți și stabili și vor fi transportați la spital.

Trenul aparține CFR Călători și se deplasa dinspre Mangalia spre Constanța.

"Polițiștii de la transporturi au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că la trecerea la nivel cu calea ferată, situată în localitatea 23 August, un tren a acroșat un autoturism.", a transmis ISU Constanța. 

"Conform primelor cercetări, trenul care se deplasa pe ruta Constanța - Mangalia, a acroșat un autoturism, iar în urma impactului a rezultat vătămarea corporală a 2 persoane, acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. 

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.", au mai precizat autoritățile.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe magistrala 800, în apropierea localității 23 August, județul Constanța, un tren care circulă pe relația Constanța-Mangalia a acroșat, la o trecere la nivel cu calea ferată, un autoturism.

Potrivit primelor informații, o persoană este încarcerată în autoturism, iar o altă persoană se află inconștientă lângă autoturism.
Echipajul medical acționează la fața locului, iar traficul feroviar este oprit pentru intervenția echipajelor specializate.

Se estimează reluarea normală a traficul feroviar în 60 - 90 de minute.

×
x close