Mai ţineţi minte taberele şcolare tradiţionale, ridicate din lemn, în care mii de copii îşi petreceau an de an vacanţele? În curând, vor fi chiar doar o amintire. Au început să cadă una după alta, iar autorităţile investesc în aceste locuri numai pe hârtie. Motivul principal este lipsa banilor. Cel neoficial arată însă clar dezinteresul.
Păşim prima oară pe un drum cu şanţuri de pământ, pline cu apă.
Câţiva câini şi un bărbat care vine să vadă ce vrem, sunt singurele semne de viaţă din tabăra de la Mogoşoaia. Restul au picat rând pe rând. Mai întâi cabanele în care dormeau copiii, apoi sala de mese, rezervoarele de alimentare cu apă.
Vorbim de ele la trecut. Din 1996 nu s-a mai investit niciun ban la Mogoşoaia. Terenul a fost revendicat, câştigat iniţial în instanţă, apoi redobândit de statul român.
De aici lucrurile au mers mai departe. Administratorul taberei s-a transformat în paznic, cabanele, în ruine, iar banii veniţi de la Autoritatea pentru Tineret si Sport, în promisiuni. Asta la Mogoşoaia, pentru că în Bucureşti sediile centrale au fost renovate iar geamurile înlocuite cu unele mai frumoase, din termopan.
Ne întoarcem la realitate repede.
Pe Valea Minişului, în Caraş Severin, tabăra şcolară a intrat în conservare. O expresie frumoasă, folosită de autorităţile de acolo. De fapt, vilele au fost abandonate, fără ca vreun ban să ajungă pentru întreţinerea lor.
Singurele amintiri despre cum arăta o dată tabăra sunt fotografiile rămase pe pereţi. Iar cazurile prezentate nu sunt izolate. Taberele au trecut pe rând, de la Ministerul Educaţiei la cel al Sportului, iar acum sunt administrate din nou de Ministerul Educaţiei.
Observator
