Colecţia impresionantă de tablouri a fost intitulată Dantes şi conţine peste 100 de lucrări semnate de cei mai valoroşi artişti români.
Potrivit unor surse judiciare, medicul din Iaşi i-a vândut lui Emilian Eva 34 de tablouri care ulterior au fost puse în vânzare pe un site de cumpărături. Pentru 31 dintre operele de artă Emilian Eva menţiona că deţine certificate de autenticitate.
Procurorul acuzat de abuzuri în dosarul Telepatia este anchetat de colegii săi de la DNA. Procurorii DNA au făcut percheziţii la Parchetul Tribunalului Iaşi şi la locuinţa procurorului Emilian Eva într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi în legătură cu protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, comise în perioada 2011-2015.