Antena 3 CNN Actualitate Tânără româncă găsită fără viaţă, cu capul prins în containerul de haine uzate în Germania

Tânără româncă găsită fără viaţă, cu capul prins în containerul de haine uzate în Germania

Trupul fără viaţă al tinerei românce, în vârstă de 25 de ani, stabilită alături de soț în Germania a fost descoperit de doi trecători care au alertat imediat autorităţile.

Tânără româncă găsită fără viaţă, cu capul prins în containerul de haine uzate în Germania
Sursa foto: bild.de
de Claudia Popovici    |    24 Iul 2021   •   19:52

 A fost nevoie de un echipaj de descarcerare pentru că femeia se afla cu capul prins în trapa unui container de haine uzate.

În urma cercetărilor s-a stabilit că românca în vârstă de 25 de ani lucra alături de soțul ei în agricultură, în localitatea germană Großostheim, în apropiere de Frankfurt.

Cel mai probabil femeia a vrut să ia câteva haine din container şi a rămas blocată când a băgat capul prin trapa în care hainele erau introduse în recipient.

Trupul ei a fost descoperit de doi trecători care au alertat imediat autorităţile. La faţa locului pompierii au intervenit cu utilaje speciale pentru a descarcera femeia care era cu jumătate de corp în afară, picioarele în sus și capul prins în trapa de la container, notează presa locală.

Concluzia echipajului medical care a declarat decesul este că cel mai probabil tânăra româncă a murit sugrumată.

 

×
Subiecte în articol: Germania tanara haine uzate
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close