Antena 3 CNN Externe Mapamond Topul țărilor în care engleza se vorbește mai bine decât în unele state unde e limbă oficială. Locul surprinzător ocupat de România

Topul țărilor în care engleza se vorbește mai bine decât în unele state unde e limbă oficială. Locul surprinzător ocupat de România

M.L.
1 minut de citit Publicat la 22:32 17 Iul 2026 Modificat la 22:35 17 Iul 2026
castel Peles
România a primit astfel indicativul „Foarte înalt” în ceea ce privește fluența cu care cetățenii săi se pot exprima în limba engleză. În imagine: Castelul Peleș. Foto: Getty Images

România se situează pe locul 11 într-un top al țărilor ai căror locuitori vorbesc fluent engleza, mai bine chiar decât în țări unde această limbă este una oficială, informează Yahoonews.

Țara noastră s-a situat pe locul 11 la nivel global cu un scor total de 605 puncte. Comparativ, Olanda, care se află pe primul loc al acestui top al „fluenței” cu care localnicii se pot exprima în engleză are un scor de 624.

România a primit astfel indicativul „Foarte înalt” în ceea ce privește fluența cu care cetățenii săi se pot exprima în limba engleză.

„Televiziunile și platformele de streaming din România folosesc cu precădere subtitrările, în loc de dublaj, un obicei de multă vreme legat de capacitatea de înțelegere (a limbii engleze) la nivel națioinal. Combinat cu o programă intensă de limbă engleză în școală, aceasta a permis României să depășească mai multe națiuni unde engleza e limbă oficială”, se arată în articol.

Astfel țări precum Nigeria sau Filipine, unde engleza e limbă oficială, au înregistrat 568, respectiv 569 de puncte în respectivul clasament, situându-se sub România.

Topul țărilor ai căror locuitori vorbesc fluent engleza, chiar dacă nu e limbă oficială, este condus de Olanda, Croația și Austria. Germania ocupă poziția a patra în clasament, fiind urmată de Norvegia, Portugalia, Danemarca, Suedia, Belgia, Slovacia și România.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close