Antena 3 CNN Actualitate Taxa de barieră de la Mamaia va fi reintrodusă

Taxa de barieră de la Mamaia va fi reintrodusă

Taxa de barieră de la Mamaia va fi reintrodusă
18 Iun 2007   •   14:02

Intrarea în staţiunea Mamaia se plăteşte! Taxa de acces va fi reintrodusă chiar zilele următoare. Justiţia i-a dat dreptate primarului Radu Mazăre, după ce prefectul judeţului Constanţa suspendase această taxă. Instanţa a hotărât că taxa de acces în Mamaia şi celelalte taxe percepute turiştilor pe litoral sunt perfect legale. Judecătorii au stabilit şi luna trecută că taxa de acces în Mamaia este perfect legală şi poate fi aplicată, dar prefectul judeţului Constanţa a contestat cu recurs această hotărâre. Şi Ministrul Internelor, Cristian David, a declarat că taxa de acces în staţiunea Mamaia este neavenită şi că poate fi considerată discriminatorie, mai ales pentru turişti.

Totuşi, Curtea de Apel Constanţa a hotărât că taxa poate fi încasată. Plata la intrarea în Mamaia poate fi reintorudsă chiar de luni, dar încă nu au fost puse la punct detaliile organizatorice, aşa că mai durează câteva zile până când turiştii vor fi opriţi la barieră la intrarea în staţiune.

Antena 3

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close