Antena 3 CNN Actualitate Tragedia care îndoliază Constanţa. Doi tineri au murit și două fete sunt în comă după un grav accident rutier în staţiunea Mamaia

Tragedia care îndoliază Constanţa. Doi tineri au murit și două fete sunt în comă după un grav accident rutier în staţiunea Mamaia

Tragedia care îndoliază Constanţa. Doi tineri au murit și două fete sunt în comă după un grav accident rutier în staţiunea Mamaia
04 Mar 2016   •   08:20

Un accident dramatic a luat viaţa a doi oameni în staţiunea Mamaia din Constanţa. Alte două persoane au ajuns în stare gravă la spital. Victimele, toate cu vârste în jur de 20 de ani, se aflau într-o maşină, care, din primele informaţii, a derapat din cauza vitezei foarte mari.

La sensul giratoriu din zona cunoscută drept „La Butoaie", şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un stâlp de beton, pe care aproape că l-a pus la pământ.

Şoferul avea 23 de ani şi a murit pe loc în urma impactului. La fel şi prietenul care se afla pe locul din dreapta. Apropiaţii nu cred că şoferul mergea cu viteză.

Una dintre fete se afla în comă la spital, iar cealaltă, ar fi fost conştientă, dar cu răni grave. Ambele au fost transportate la Spitalul Judeţean.

×
Subiecte în articol: accident rutier
Parteneri
Cutremur, în această dimineață, la graniță cu România!
x close