Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu a afirmat despre Dan Voiculescu că ar fi un infractor, deşi acesta nu a fost condamnat niciodată

Traian Băsescu a afirmat despre Dan Voiculescu că ar fi un infractor, deşi acesta nu a fost condamnat niciodată

Traian Băsescu a afirmat despre Dan Voiculescu că ar fi un infractor, deşi acesta nu a fost condamnat niciodată
Sursa foto: Foto: Antena 3
16 Sep 2013   •   12:53
Traian Băsescu dă ordine justiţiei. Şeful statului a afirmat despre Dan Voiculescu că ar fi un infractor, în condiţiile în care acesta nu este condamnat în vreun dosar. Culmea, Băsescu a făcut această afirmaţie într-un discurs în care se referea la atitudinea instituţiilor şi românilor faţă de justiţie.

Băsescu s-a arătat deranjat de înregistrarea audio din 1999, pe care o difuzează Antena 3, în care el se plânge că nu a ştiut despre arestarea unui prefect, la acea vreme.

Vedeam un inculpat care pe propria-i televiziune strigă prin clipuri: “Domnule Băsescu, ia mâna de pe Justiţie!”. Şi el este un infractor, dar răspândeşte prin televizuni în mass-media ideea că Justiţia ţării e subordonată unui om. Şi cum să ne creadă atunci cei din afara noastră, chiar publicul românesc, că instituţiile statului legate de Justiţie funcţionează?” a spus Băsescu.

Atacul lui Traian Băsescu la Dan Voiculescu nu este întâmplător. Tribunalul Bucureşti urmează să dea pe 26 septembrie sentinţa în dosarul Telepatia, în care Voiculescu este acuzat, printre alţii, că ar fi folosit tehnici telepatice în afaceri.

 

×
Subiecte în articol: Dan Voiculescu justitie
Parteneri
Ciolacu: "România se prăbușește dacă nu are acces la fondurile europene"
x close