Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu a fost aproape de a nu termina cursurile Institutului de Marină. Vezi aici de ce

Traian Băsescu a fost aproape de a nu termina cursurile Institutului de Marină. Vezi aici de ce

Traian Băsescu a fost aproape de a nu termina cursurile Institutului de Marină. Vezi aici de ce
Sursa foto: Foto: Antena 3
27 Aug 2011   •   15:30
Traian Băsescu a fost foarte aproape de a nu termina cursurile Institutului de Marină Mircea cel Bătrân. A mărturisit-o el însuşi, în cadrul întâlnirii cu foştii colegi.

Actualul şef al statului a fost declarat inapt din punct de vedere medical să continue studiile, însă rezultatele medicale au fost ignorate de rectorul de atunci. Întreaga poveste a fost spusă de un fost coleg al şefului statului.

Anul 1973 putea să fie sfârşitul carierei lui Traian Băsescu. Când Institutul de Marină Civilă s-a transformat în Institut de Marină Militară, studenţii au fost reevaluaţi medical, iar şeful statului nu a trecut testul.

Dezamăgit, şeful statului s-a dus cu plicul respectiv la comandantul Institutului.

După 35 de ani, profesorul nu regretă decizia luată.

Întâlnirea de la Institutul Mircea cel Bătrân a fost un prilej pentru preşedinte de a-şi aminti diverse momente din timpul studenţiei. Unele plăcute, altele mai puţin plăcute.

La festivitatea de la Academia ''Mircea cel Bătrân'' au participat 70 de absolvenţi ai promoţiei 1976. Sâmbătă seară, colegii lui Traian Băsescu au fost invitaţi de acesta la o petrecere organizată la vila sa de protocol de la Neptun.
 

×
Subiecte în articol: cursuri profesor
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close