Antena 3 CNN Actualitate Transportatorii rutieri au renunţat la protestul anunţat pentru joi

Transportatorii rutieri au renunţat la protestul anunţat pentru joi

Transportatorii rutieri au renunţat la protestul anunţat pentru joi
de S.T.    |    22 Mai 2013   •   21:22

Transportatorii rutieri au renunţat la protestul anunţat pentru joi după o întâlnire de câteva ore cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, unde s-a stabilit un calendar pentru revizuirea mai multor prevederi legislative.
   
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că în urma discuţiilor cu reprezentanţii mai multor organizaţii patronale din transportul rutier a aflat multe din "problemele reale" ale acestui sector.
Acestea trebuie rezolvate în cel mai scurt timp pentru că sunt legate de eficienţa activităţii, a adăugat ministrul, citat de Mediafax.

"Am realizat şi am stabilit împreună un calendar cu termene precise pentru revizuirea unui pachet legislativ, în vederea rezolvării mai multor probleme care nu fac decât să complice activitatea transportatorilor", a afirmat Fenechiu.
   
Acesta a mai spus că începând de săptămâna viitoare mai multe comisii şi subcomisii formate din reprezentanţi ai ministerului şi ai transportatorilor vor lucra pe câteva obiective precise, vizându-se găsirea modalităţilor pentru aplicarea cât mai corectă a legislaţiei actuale, modificări legislative care să ducă la simplificarea unor acte normative, dar şi găsirea de soluţii de lobby în ţările vecine României pentru înlăturarea unor probleme cu care se confruntă transportatorii.

Ministrul a adăugat că şoferii vor fi anunţaţi că asociaţia a renunţat la protestul programat pentru joi.
       
Transportatorii au ameninţat că, începând de joi, opresc total activitatea pentru o perioadă nedeterminată şi au solicitat ambasadelor României, prin Ministerul Afacerilor Externe (MAE), să comunice acest lucru pentru evitarea blocării în România a transportatorilor străini.

Citeşte şi:

Badea, despre greva transportatorilor: Când e vorba de o acţiune de protest, eu sunt fan

×
Subiecte în articol: protest
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close