Antena 3 CNN Actualitate Trenul "Prietenia", dintre București și Chișinău, revine în circulaţie

Trenul "Prietenia", dintre București și Chișinău, revine în circulaţie

Din decembrie revine cursa Bucureşti-Chişinău, Trenul Prietenia, care asigura legătura între cele două capitale româneşti.

Trenul "Prietenia", dintre București și Chișinău, revine în circulaţie
Sursa foto: noi.md
de Alexandra Dima    |    17 Noi 2021   •   14:32

Trenul "Prietenia" Bucureşti-Chişinău va fi reintrodus în circulaţie din 12 decembrie, odată cu Noul mers al Trenurilor (2021-2022), a anunţat, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioşteanu, aflat în vizită în Republica Moldova, potrivit Radio Chişinău.

Garnitura care asigura legătura între cele două capitale a fost suspendată în martie 2020 din cauza pandemiei şi nu a mai fost reintrodusă în circulaţie desi, CFR Călători a cerut încă din vară reluarea cursei. 

Se așteaptă ca acest tren să circule de două ori pe săptămână, în condițiile în care înainte de pandemie circulația sa era zilnică. Preţul estimativ al unei călătorii ar putea fi de 19 euro la vagonul de dormit cu patru paturi, potrivit ofertelor existente la data sistării curselor, anul trecut. 

 

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close