Antena 3 CNN Actualitate Tudorel Toader, despre Secția pentru investigarea magistraților: Să nu-mi cereţi mie să-mi asum faptele altora

Tudorel Toader, despre Secția pentru investigarea magistraților: Să nu-mi cereţi mie să-mi asum faptele altora

Tudorel Toader, despre Secția pentru investigarea magistraților: Să nu-mi cereţi mie să-mi asum faptele altora
Sursa foto: Foto: Agerpres
05 Mar 2019   •   19:04

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat marţi că Secţia specială pentru investigarea magistraţilor a fost înfiinţată prin modificarea în Parlament a legilor Justiţiei, iar ordonanţa de urgenţă privind această structură a fost adoptată pentru operaţionalizarea acesteia. 

"Secţia specială de investigare a infracţiunilor din Justiţie - aţi insistat foarte mult şi, dacă vreţi, luând în continuare poziţia dumneavoastră de Opoziţie, v-o înţeleg. Secţia a fost înfiinţată prin legile de modificare a legilor Justiţiei şi înfiinţarea Secţiei a fost criticată la CCR şi CCR - sunt convins că ştiţi - a spus că înfiinţarea Secţiei nu numai că nu afectează independenţa magistraţilor, ba dimpotrivă este o garanţie asupra faptului că asupra judecătorilor nu se fac presiuni în forme diferite, de natură să le încalce independenţa. Prin urmare, câtă vreme opera este a legiuitorului de înfiinţare, constituţionalitatea este validată de către CCR, sigur îmi cereţi mie să iau măsuri pentru desfiinţarea respectivei secţii. (...) Să nu-mi cereţi mie să-mi asum faptele altora! Nu vă voi cere dumneavoastră să mă derobez de ceea ce am făcut sau ceea ce nu am făcut eu", a spus Tudorel Toader, la dezbaterile din Camera Deputaţilor privind moţiunea simplă împotriva sa, depusă de PNL şi USR. 

Ministrul a precizat că ordonanţa de urgenţă care a fost adoptată a vizat operaţionalizarea acestei secţii speciale, nu înfiinţarea acesteia. Tudorel Toader a menţionat că această ordonanţă se află în controlul de constituţionalitate. 

"Vom da curs soluţiei legislative pe care o vor adopta judecătorii constituţionali", a completat ministrul Justiţiei.

×
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close