Antena 3 CNN Actualitate Cum ne uităm la eclipsa de soare, dacă nu avem ochelari speciali. Adrian Şonka: "Îți trebuie două coli de hârtie"

Cum ne uităm la eclipsa de soare, dacă nu avem ochelari speciali. Adrian Şonka: "Îți trebuie două coli de hârtie"

Astăzi va avea loc o nouă eclipsă parțială de soare, cea de-a doua eclipsă din acest an și care va începe imediat după ora prânzului.

Cum ne uităm la eclipsa de soare, dacă nu avem ochelari speciali. Adrian Şonka: "Îți trebuie două coli de hârtie"
de Georgiana Adam    |    25 Oct 2022   •   10:51

Eclipsa de soare LIVE, aici

LIVE ANTENA 3 CNN: Eclipsă de Soare, în România!

⭕️ LIVE ANTENA 3 CNN: Eclipsă de Soare ➡️ În perioada eclipsei parțiale, acoperirea Soarelui va fi între 33 și 44% ➡️ Ultima eclipsă totală de soare vizibilă din România fost în 1990, iar următoarea va fi în 2081, pe 3 septembrie. Va fi o eclipsă totală vizibilă din sudul României ? Rămâi informat! Abonează-te la Live-urile Antena 3 cu un singur click pe pictograma clopoţel

Publicată de Antena 3 pe Marţi, 25 octombrie 2022

"Dacă ne uităm la soare, o să vedem cam de pe la 12:20, depinde de locul în care te afli în România, cum încet, din dreapta sus, o să apară ceva întunecat care încet-încet, timp de două ore va traversa discul Soarelui. Aceea este luna care nu se vede, pentru că este luminată din partea cealaltă și de pe pământ nu se vede exact. 

Asta este ceea ce noi numim o eclipsă de soare. Și pentru că soarele nu acoperă luna total, spunem că e parțială", a spus Adrian Șonka, astronom și muzeograf, marţi, la Antena 3 CNN.

Ultima eclipsă totală de soare vizibilă din România fost în 1990. 

"Iar următoarea va fi în 2081, pe 3 septembrie. Va fi o eclipsă totală vizibilă din sudul României. 

Astăzi ne putem uita la soare, pentru a vedea cum luna trece prin fața soarelui. Este un fenomen ușor de înțeles, dar este greu de privit, pentru că te uiți la soare şi el e foarte strălucitor.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Cum ne uităm la eclipsa de Soare

Dacă te uiți mult timp la el fără nimic, fără filtru, orbești, pur și simplu. Și în primul rând sunt ochelarii de eclipsă. 

Dacă nu, filtrul de sudură, foarte, foarte dens, să nu vezi nimic prin el în jurul tău și fără mască. 

Ar mai fi posibilitatea cu filtru special astronomic Milar. Este un fel de folie argintie care se găsește doar la magazinele de specialitate. 

Și mai sigur este să nu te uiți direct la soare, să te uiți indirect, adică să stai cu spatele la soare să vezi eclipsa. Îți trebuie 2 coli de hârtie. Iei o coală de hârtie, îi dai o mică gaură cu acul, o îndrepţi spre soare și sub ea, la o anumită depărtare, o pui pe cealaltă. În felul acesta, se va vedea discul soarelui pe foaie, pe cea de-a doua foaie.

Aşa se pot uita oamenii fără să pățească nimic, nici măcar foaia nu este afectată.

Cu ochelarii de soare nu este bine să ne uităm la eclipsă. Dacă poți să vezi în jurul tău prin acei ochelari, nu sunt buni de privit soarele. Mai bine să nu vezi eclipsa decât să regreți că te-ai uitat cum nu trebuie la ea", a spus Adrian Șonka.

Foto: astro-urseanu.ro

De unde se va vedea cel mai bine eclipsa

"În jurul orei 12:20 va începe să se vadă eclipsa din București. Cel mai bine se va vedea din nord-est. De exemplu, la Iași acoperirea soarelui este de 44%, aproape jumătate. În București, este 38% și în vestul țării este de vreo 33%. 

Cu cât e mai mare acoperirea soarelui, cu atât durează și mai mult eclipsa. De exemplu, cei din nord-est vor vedea o eclipsă puțin mai lungă, poate cu 10 minute.

Astăzi este o eclipsă specială, prin faptul că umbra Lunii, cea care dă totalitatea, ratează pământul, trece puțin mai sus de Polul Nord și practic nu ajunge pe glob și nu se vede totală de nicăieri de pe pământ. 

Foto: astro-urseanu.ro

Și cu cât te duci mai înspre nord, înspre nord-est, o să vezi o acoperire mai mare a soarelui. Și cel mai mult e de 80% prin Siberia, greu de ajuns. 

Următoarea eclipsă de soare va fi în 2027, când o să avem acoperire 53%", a precizat Şonka.

"Fenomenul va avea loc când Soarele se va afla sus pe cer și poate fi observat numai cu filtre speciale: filtru de sudură foarte închis la culoare sau filtru Mylar. Fenomenul va putea fi observat de pe tot teritoriul țării noastre, acoperirea Soarelui fiind între 33 și 44%. Zonele în care acoperirea va fi mai mare se află în nord-estul țării, cu acoperire de 44%", informează Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu.

×
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close