Antena 3 CNN Actualitate Una din victimele pedofililor braşoveni a vorbit pentru Antena 3: "Erau aduşi şi copii în club. Ne răsplăteau cu un suc sau o bere"

Una din victimele pedofililor braşoveni a vorbit pentru Antena 3: "Erau aduşi şi copii în club. Ne răsplăteau cu un suc sau o bere"

Una din victimele pedofililor braşoveni a vorbit pentru Antena 3: "Erau aduşi şi copii în club. Ne răsplăteau cu un suc sau o bere"
Sursa foto: Foto: jurnalul.ro
de O.P.    |    11 Apr 2012   •   05:48
Una dintre victimele scandalului sexual de la Braşov a acceptat să vorbească pentru Antena 3 despre coşmarul prin care a trecut. Băiatul susţine că nu a primit niciun ban în urma serviciilor pe care era obligat să le presteze pentru clienţi. Proxeneţii erau cei care încasau totul.

Şase din cele şapte au fost arestate deşi şi-au susţinut nevinovăţia în faţa instanţei.

Medicul cardiolog, acuzat că a violat mai mulţi pacienţi minori chiar în incinta spitalului, şi-a susţinut nevinovăţia în faţa instanţei. Bărbatul a povestit că îi ajuta cu bani pe cei adăpostiţi în club.

Mama doctorului este şocată de acuzaţiile care i se aduc fiului său şi susţine că totul este o înscenare.

Patronul clubului în care s-ar fi petrecut orgiile sexuale, acuzat că ar fi liderul grupului de proxeneţi, a susţinut în faţa instanţei că întreaga poveste este o înscenare pusă la cale de concurenţă.

Din cele 7 persoane reţinute în acest caz, 6 au fost arestate preventiv pentru 29 de zile.






×
Subiecte în articol: pedofilie proxeneti proxenetism
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close