Arădeanca este de profesie economist şi beneficia lunar de 3.400 de lei idemnizaţie de creştere a copilului. Zilele trecute a primit acasă o înştiinţare că plata a fost suspendată pentru că ar avea o datorie către municipalitate. Femeia, care nu are nicio datorie, a depus o cerere de compensare a unei sume achitate în avans ca taxă pentru autoturism.
Femeia susţine că a depus cererea la Direcţia Fiscală a Primăriei Arad în termenul legal, dar a durat 45 de zile zile procesarea, astfel că între timp a intrat în baza de date a datornicilor, primind acasă o somaţie de plată.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici, a declarat că "situaţia este regretabilă", dar că "a existat o întârziere în soluţionarea cererii pentru că operaţiunile de compensare au un timp mai îndelungat, urmare unor proceduri legale care trebuie respectate".
Deşi compensarea a fost făcută, iar arădeanca nu mai are datorii la impozite şi taxe, ea rămăsese în evidenţe ca datoare cu suma de 5,75 de lei pentru "cheltuieli de executare silită", derivate din trimiterea prin poştă la domiciliu a somaţiei de plată. Femeia îşi va putea recupera indemnizaţia pentru copil aferentă lunii februarie peste o lună.
Ştiri video recomandate