Edilul s-a gandit că tot ce ii mai lipseste oraşului Galaţi sunt trotuarele încălzite electric, ca în Occident. Iar pentru a-şi duce proiectul la îndeplinire, a vorbit deja cu specialiştii.
Chiar dacă Primaria îşi doreşte să instaleze un astfel de sistem de încălzire pe străzile din Galaţi, practic nici nu ar fi posibil.
"Ar trebui aproximativ 200 de wati pe metru pătrat pe trotuar, pentru încalzire, deci asta ar însemna că, dacă am face un kilometru de trotuar, ne-am termina rezerva de putere pe care o avem in municipiu", explică Cezar Cristian, directorul Electrica.
Apa caldă a fost sistată în tot oraşul de aproape două luni, iar căldura nu mai există de aproape opt luni, din cauza datoriilor acumulate de localnici.
Edilul Galaţiului s-a gândit să monteze, în prima fază, experimental, instalaţia de încălzire a trotuarului pe aleea pietonală din centrul oraşului. Primăria nu a vrut să exprime niciun punct de vedere în acest caz.
Ştiri video recomandate