Antena 3 CNN Actualitate Unul dintre cei doi bărbaţi morţi în Munţii Fărăraş era poliţist şi avea 35 de ani. Victimele au alunecat sute de metri într-o râpă

Unul dintre cei doi bărbaţi morţi în Munţii Fărăraş era poliţist şi avea 35 de ani. Victimele au alunecat sute de metri într-o râpă

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 17:23 26 Oct 2025 Modificat la 18:48 26 Oct 2025
colaj 2 poze in care apare supravietuitorul din tragedia de sambata, 25 octombrie din-muntii-fagaras
Operaţiunea de recuperare a trupurile celor două persoane decedate a fost reluată duminică, 26 octombrie. Sursa foto: Salvamont Sibiu

Surse din ancheta deschisă în cazul tragediei din Munţii Făgăraş, petrecută sâmbătă, au dezvăluit pentru Antena 3 CNN cine sunt cei doi bărbaţi care şi-au pierdut viaţa în timp ce erau în zona Vârfului Netedu. Unul dintre ei avea 35 de ani, era agent şi lucra la Biroul Operaţiuni Speciale Ploieşti, iar prietenul lui, care avea 55 de ani, a lucrat şi el în cadrul poliţiei. La operaţiunea de recuperare a trupurilor acestora participă peste 10 salvamontişti şi un elicopter SMURD.

UPDATE 18:48 – Două echipe formate din 15 salvatori montani au reuşit duminică, cu ajutorul unui elicopter SMURD, să recupereze trupurile celor doi turişti din Ploieşti care au decedat sâmbătă, după ce au alunecat sute de metri de pe Vârful Netedu din Munţii Făgăraşului, a anunţat directorul Salvamont Sibiu, Dan Popescu, potrivit Agerpres.

"Ambele victime au fost transportate în firul văii, de unde elicopterul SMURD de la POA Braşov a reuşit să le preia împreună cu unul dintre salvatorii montani pentru transportul către baza muntelui. În acest moment se aşteaptă sosirea echipajului de la IML şi posibil a echipei criminalistice. Salvatorii montani se retrag pedestru, o să mai dureze undeva la 3 - 4 ore până vor ajunge la baza muntelui şi ei", a explicat Dan Popescu.

Operaţiunea de recuperare a celor doi turişti decedaţi a început sâmbătă, însă nu a fost finalizată din cauza condiţiilor meteo. Şi duminică, intervenţia a fost îngreunată de vreme, în zona accidentului fiind ceaţă şi înnorat.

Ştire iniţială: Singurul supravieţuitor le-a povestit medicilor că a reuşit să se salveze după ce s-a prins în cădere de stânci. În timp ce era în apropiere de Vârful Netedu din Munţii Făgăraş, el şi ceilalţi doi prieteni ai săi au alunecat pe o porţiune care era acoperită cu pe zăpada îngheţată. Cei doi bărbaţi care şi-au pierdut viaţa s-au rostogolit câteva sute de metri pe panta abruptă. 

Operaţiunea de recuperare a trupurilor celor doi bărbaţi este în plină desfăşurare duminică după-amiază. 11 salvamontişti au plecat pe jos spre Valea Arpăşelului din Masivul Făgăraş. Conform sursei citate, în paralel, s-a solicitat şi intervenţia unui elicopter SMURD. Cu ajutorul acestuia ar urma ca patru dintre salvamontişti să fie coborâţi printr-o lieră la locul în care se află trupurile victimelor, astfel încât, acestea să fie recuperate mai repede de pe munte.

Cei doi bărbaţi care au murit seara trecută sunt din Ploieşti. Cel mai tânăr, care avea 35 de ani, era poliţist şi lucra la Biroul Operaţiuni Speciale, iar prietenul său mai mare, în vârstă de 55 de ani, lucrase şi el în cadrul Poliţiei.  

Salvamontiştii spun că persoanele implicate în această tragedie nu erau echipate corespunzător pentru condiţiile de iarnă din zona Munţilor Făgăraş. Supravieţuitorul locuieşte în Ploieşti şi a fost cel care a sunat disperat la serviciul unic de urgenţă 112.

Prietenul victimelor a fost recuperat cu elicopterul SMURD de pe munte în urma unei dificile operaţiuni de salvare. După ce i-au fost făcute mai multe controale la spital, el a fost lăsat să plece acasă, la familie. 

 

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close