Antena 3 CNN Actualitate Uzina de apă din Târnăveni a fost închisă din cauza creşterii salinităţii. Unda de apă sărată de la Praid va ajunge azi în judeţul Arad

Uzina de apă din Târnăveni a fost închisă din cauza creşterii salinităţii. Unda de apă sărată de la Praid va ajunge azi în judeţul Arad

Alina Drăguşin
7 minute de citit Publicat la 16:11 17 Iun 2025 Modificat la 16:16 17 Iun 2025
COLAJ 2 IMAGINI CU LUCRARILE CARE SE FAC LANGA SALINA PRAID
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a dispus controale la exploatările miniere pentru ca "o catastrofă de mediu" precum cea de la Praid "să nu se repete". Sursa foto: Facebook / @Mircea Fechet

Uzina de apă din Târnăveni a fost închisă din nou, în urmă cu o noapte, după ce salinitatea din râul Târnava Mică a ajuns la peste 3.000 mg/l, de această măsură fiind afectate patru unităţi administrativ-teritoriale – Târnăveni, Adămuş, Băgaciu şi Găneşti, a anunţat, marţi, directorul Aquaserv Mureş, Sipos Levente, potrivit Agerpres. În plus, unda de apă sărată de la Praid va ajunge în cursul zilei de marţi în judeţul Arad. Autorităţile au făcut mai multe recomandări locuitorilor.

Unda de apă sărată de la Praid va ajunge azi în judeţul Arad

Autorităţile arădene preconizează că unda de salinitate venită de la Praid va ajunge în judeţ în cursul acestei după-amiezi sau pe seară. Prefectul de Arad, Mihai Paşca, a declarat că, în cursul dimineţii de marţi, nu s-au înregistrat creşteri de salinitate în Mureş. Cu toate acestea, oficialul a subliniat că a fost emisă o avertizare ca apa din râu să nu fie folosită pentru irigaţii şi adăpatul animalelor.

"Lucrătorii Administraţiei Bazinale de Apă Mureş verifică încă de aseară (n. red. luni seară), de la ora 18:00, salinitatea apei, din o oră în oră. Până în acest moment, nu avem creşteri de salinitate în Mureş. Ne aşteptăm ca undeva în cursul după-amiezii sau spre seară unda de apă sărată să ajungă şi în judeţul Arad. Verificările se fac la punctul de intrare de la Săvârşin", a declarat prefectul judeţului Arad, Mihai Paşca, în cadrul unei emisiuni TV.

Oficialul a mai menţionat că angajaţii de la Apa Mureş sunt în contact şi cu autorităţile similare din Ungaria pentru a-i informa despre situaţia actuală, adăugând că, deocamdată, nu s-a produs această creştere de salinitate. 

"Totodată, pentru a se menţine lucrurile cât de cât sub control, din acumulările aflate în amonte, în judeţul Hunedoara se eliberează cantităţi de apă pentru a se dilua apele şi pentru a fi scăzut gradul de salinitate", a mai spus Mihai Paşca. 

Întrebat dacă vor fi restricţii suplimentare în măsura în care apa sărată ajunge în judeţul Arad, prefectul a răspuns că, deocamdată, nu sunt luate în calcul astfel de restricţii. 

"Monitorizăm situaţia şi, în măsura în care situaţia o va impune, se va reveni cu alte recomandări. Deocamdată, putem să ne uităm şi la situaţia din amonte, respectiv în judeţele Hunedoara şi Alba, unde deja a ajuns acea undă de apă mai sărată, nu există în până în momentul de faţă, din câte cunoaştem, un impact sever asupra vieţii piscicole din râu, dar se monitorizează şi se ţine sub observaţie", a mai afirmat Mihai Paşca. 

Uzina de apă din Târnăveni a fost închisă

Marţi dimineaţă, furnizarea apei din staţia Târnăveni către patru localităţi din judeţul Mureş a fost sistată, ca urmare a depăşirii limitei admise de salinitate, din cauza apei saline provenite de la Praid.

"Noi încercăm în momentul de faţă să funcţionăm în nişte ferestre, cum ne permite salinitatea. Am putut funcţiona ieri, până la ora 00:30. În momentul de faţă, uzina de apă din Târnăveni este închisă. Nivelul salinităţii lângă uzina de apă a ajuns la peste 3.000 mg pe litru. Vârful valului pe care deja l-am monitorizat la 10 kilometri amonte ajungea la aproape de 4.000 mg/l, deci 3.995 mg/l a fost valoarea cea mai mare pe care am înregistrat-o în localitatea Deaj. În momentul de faţă, încă la Fântânele mai persistă valul acesta. La Fântânele suntem în momentul de faţă la puţin peste 2.000 mg/l. După ce trece valul de acolo, începem să calculăm unde o să se deschidă următoarea fereastră când putem opera la Târnăveni.

Speranţa este că, undeva mâine seară, să putem reporni uzina din Târnăveni. Suntem conştienţi că fereastra care se va deschide nu va fi nici asta prea mare, vorbim de maxim două zile, o zi jumătate, pentru că evenimentele de ieri de la Sursă, de la Praid, ne indică faptul că vine un val de salinitate şi mai mare decât cel actual şi, până în momentul de faţă cel puţin, o să ţină valul respectiv vreo 6-7 ore", a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul Aquaserv Mureş, conform Agerpres.

Pe durata întreruperii furnizării apei la reţea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi Compania Aquaserv vor continua distribuirea apei potabile şi a apei menajere prin punctele stabilite la nivel local.

Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Mureş, Ovidiu Ianculescu, a arătat că apa pârâului Corund este pompată peste zona de risc şi nu se mai scurge aproape deloc prin canion, însă, din cauza lucrărilor care au loc în şantierul de la Praid, s-a produs un nou val de sare care s-a propagat pe cursul de apă.

"Constructorul a reuşit, ieri, să treacă de zona cu cel mai mare risc. Instant, după ce a atins acea zonă, am avut un vârf de creştere al conductivităţii pe râul Corund, a 'explodat' de la 7.000 microsiemens pe centimetru (ľS/cm), cât avusesem dimineaţa, am ajuns la valori de 130.000. Peste seară, s-au stabilizat undeva în jurul valorilor de 50-60.000, în funcţie de prăbuşirile care au mai avut loc din plafonul minelor vechi, au oscilat până la valori de 90.000.

În momentul de faţă, suntem la valori de 50.000 pe pârâul Corund, dar, din nou, prin execuţia lucrărilor care au loc în momentul de faţă, probabil că în maxim o oră ne vom trezi din nou cu o valoare extrem de mare. Din informaţiile pe care le-am primit de la colegii mei care sunt la faţa locului, prin avansul care l-a luat constructorul, sigur vom atinge un nou vârf. Din păcate asta este situaţia. Ne îngrijim, noi, cei de la Apele Romane, şi colegii de la IGSU, să meargă acele motopompe încontinuu, restul evenimentelor nu le putem stopa şi constructorul trebuie să avanseze, să iasă din acea zonă", a afirmat Ovidiu Ianculescu.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu - Comisariatul Judeţean Mureş, Szekely Annamaria, a afirmat că instituţia a monitorizat în permanenţă zona râului Târnava Mică, mai ales în amonte de oraşul Sângeorgiu de Pădure, iar duminică s-a observat existenţa unei cantităţi mari de peşti morţi pe fundul apei.

"Turbiditatea a fost foarte mare, nu am reuşit să vedem fundul apei decât ieri. Ieri, colegii mei au văzut că sunt peşti mulţi pe fund, peşti morţi mă refer, care urmează să se ridice la suprafaţa apei în zilele ce urmează. Fac apel la populaţie să nu consume peştii care o să plutească pe apă, pentru că o să fie în stadiu avansat de descompunere. O să colectăm peştii morţi, avem o lungime foarte mare şi o să încercăm să intervenim cât mai prompt. Dar eu mă gândesc la tone de peşte morţi, aşa că oricum o să fie de durată", a susţinut Szekely Annamaria.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, Iuliu Moldovan, a precizat că instituţia monitorizează situaţia izvoarelor şi a fântânilor publice de-a lungul râului Târnava Mică, iar rezultatele sunt bune.

"În acest moment nu avem probleme cu indicatorul salinitate în aceste izvoare şi fântâni publice. Am monitorizat şi activitatea de la Spitalul Municipal Târnăveni. Sunt aproape 600 de pacienţi internaţi acolo. Activitatea spitalului se desfăşoară în mod normal, fără nicio problemă. Apa este asigurată de către Aquaserv şi ISU, este apă potabilă. Activitatea medicală din cadrul Spitalului Municipal Târnăveni nu suferă. La fel ca şi colega de la Mediu, recomand să nu se consume deloc peşte mort de pe râul Târnava Mică, nu este bun deloc pentru sănătatea umană", a afirmat Iuliu Moldovan.

Inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Horea" al judeţului Mureş, Călin Handrea, a arătat că instituţia livrează apă zilnic, împreună cu Aquaserv, atât la bazinele care sunt amplasate în localităţi, apă potabilă, respectiv apă menajeră.

"Am avut iniţial opt autospeciale care aveau un volum de 118 mc şi le-am suplimentat, începând de duminică, cu încă trei autospeciale, ajungând la un volum de 168 mc în total. Dar, ca şi cantităţi livrate, au crescut de la zi la zi. Am început cu 200-300 de metri cubi şi am ajuns, ieri, la 1.227 de metri cubi. Pe lângă zona Târnăveni, mai livrăm şi la Fântânele, de asemenea Găneşti, Băgaciu, Suplac şi Adămuş. Aş face şi eu un apel, pe lângă cele anterioare, şi anume la consumul raţional al acestei ape. Şi dacă nu e obligatoriu să udăm florile, să mai amânăm încă, pentru că apa e necesară pentru populaţie şi pentru animale în mod special", a arătat Călin Handrea.

Prefectul Barabási Antal-Szabolcs a felicitat întreaga echipă care gestionează situaţia din cele 16 localităţi aflate sub starea de alertă, plus comuna Suplac, arătând că programul instituţiilor implicate este non-stop şi a ţinut să precizeze că zonele turistice ale judeţului nu sunt afectate.

"Vreau să mulţumesc şi să felicit întreaga echipă a noastră. Eu zic că, indiferent de situaţie, o să ajutăm populaţia. Să ştiţi că noi lucrăm şi sâmbătă şi duminică (...). Şi eu o să mai fac un apel, fiindcă urmează perioada de vacanţă, cum se ştie. Vreau să informăm populaţia judeţului Mureş, şi nu numai, dacă se poate la nivel naţional, în ceea ce priveşte zona turistică Sovata, Câmpul Cetăţii. Activitatea turistică nu este închisă. Am mai auzit nişte zvonuri că nu se poate trece prin Praid sau că nu există apă potabilă, dar există. Zona Sovata, Câmpul Cetăţii şi tot judeţul Mureş aşteaptă turiştii. Haideţi cu încredere în judeţul Mureş, nu este afectat în ceea ce priveşte turismul în zona respectivă", a mai declarat prefectul judeţului Mureş. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close