Antena 3 CNN Actualitate Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor, audiat la DNA

Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor, audiat la DNA

Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor, audiat la DNA
Sursa foto: foto: Agerpres
01 Aug 2017   •   08:46

Fostul ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme a părăsit marţi sediul DNA, după circa 20 de minute, unde i s-au prezentat acuzaţiile într-un dosar legat de licenţe Microsoft.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, a fost citat "pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit".

Valerian Vreme nu a făcut declaraţii jurnaliştilor.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Vreme Valerian pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu într-un dosar legat de licenţe Microsoft.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei în vederea sesizării şefului statului pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui Valerian Vreme, prejudiciul creat fiind de peste 11 milioane de euro.

"În perioada septembrie 2010 - februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, a încheiat cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent", arată DNA.

Prin acest demers, spun procurorii, ministerul a fost prejudiciat cu suma de 11.291.793,99 euro, iar pe de altă parte a fost produs un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea D.Con-Net AG.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Valerian Vreme Klaus Iohannis
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close