Antena 3 CNN Actualitate Vameşii de la Albiţa au scăpat de ancheta DNA. Şeful vămii, important contribuabil al PDL

Vameşii de la Albiţa au scăpat de ancheta DNA. Şeful vămii, important contribuabil al PDL

Vameşii de la Albiţa au scăpat de ancheta DNA. Şeful vămii, important contribuabil al PDL
Sursa foto: Foto: Mediafax
22 Feb 2011   •   16:58

Vameşii de la Albiţa au scăpat de anchetă, pentru că procurorii i-au vizat doar pe cei de la poliţia de frontieră. Asta în condiţiile în care şeful vămii, Emil Bordeianu, este un important contribuabil al Partidului Democrat Liberal. Bordeianu a fost implicat într-un scandal de contrabandă cu alcool, însă anchetatorii nu au putut dovedi nimic. Fratele său, Dan Bordeianu, este în prezent deputat UNPR.

Descinderile din Vama Albiţa au vizat doar corpul Poliţiştilor de Frontieră, nu şi pe vameşii conduşi de Emil Bordeianu, fost candidat PDL pentru Camera Deputaţilor.

Emil Bordeianu a fost un contribuabil serios al PDL, în campania electorală. Potrivit unor surse, postul de şef al Biroului Vamal din Albiţa l-ar fi primit ca răsplată pentru serviciile aduse partidului de guvernământ. Legăturile sale cu coaliţia de guvernare sunt foarte strânse. Fratele său, Dan Bordeianu este deputat UNPR. Casa din Huşi a şefului vămii Albiţa sare în ochi.

Vile impresionante au şi alţi colegi de+ai lui Bordeianu.

Deocamdată nimeni nu i-a întrebat de lucrătorii de la Vama Albiţa de unde au făcut rost de banii cu care şi-au ridicat vilele.

×
Subiecte în articol: pdl vamesi
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close