Antena 3 CNN Actualitate Victor Ponta: Am vorbit cu Adrian Năstase la telefon

Victor Ponta: Am vorbit cu Adrian Năstase la telefon

Victor Ponta: Am vorbit cu Adrian Năstase la telefon
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    19 Mar 2013   •   18:32

Premierul Victor Ponta a vorbit la telefon cu Adrian Năstase, după ce fostul prim-ministru a fost eliberat condiţionat luni din închisoare, a spus, marţi, şeful Executivului.

Întrebat dacă a discutat până în acest moment cu Adrian Năstase, Ponta a răspuns: "Da, am vorbit cu dânsul. (...) La telefon, o să ne şi vedem".

Premierul nu a dorit însă să precizeze ce a discutat cu Adrian Năstase.

"Nu o să vă povestesc ce am vorbit la telefon cu domnul Năstase, poate o să vedeţi pe la stenograme", a replicat Ponta.

Pe 18 martie, Adrian Năstase a ieşit de după gratii, după ce Tribunal Bucureşti a decis ca fostul premier să fie eliberat condiţionat.

În drum spre acasă, fostul premier, însoţit de cei doi fii, s-a oprit la o clinică medicală privată din sectorul 1, aflată în apropiere de Piaţa Victoriei, pentru a-şi face nişte analize.

Citeşte şi Ce spune avocatul lui Năstase despre vizita la spital a fostului premier

Năstase era încarcerat din seara zilei de 26 iunie 2012, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, pe 20 iunie 2012, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul Calităţii".

Fostul premier s-a împuşcat cu un revolver Smith and Wesson, calibrul 45. Acesta şi-a îndreptat arma spre cap, iar datorită intervenţiei prompte a poliţistului care îl însoţea plaga nu a fost fatală.

Informaţii din celulă. Năstase este deţinutul N0049 şi are un card unde familia poate depune bani

Cum şi-a scris Năstase cartea din închisoare? Deţinuţii nu au acces la internet

Dosarul eliberării lui Năstase, obţinut de Antena 3: Ce a învăţat fostul premier după gratii



×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close