Victor Ponta, sub control judiciar într-un nou dosar. Fostul premier va contesta decizia DNA

de D.G.    |    06 Sep 2016   •   11:11
Victor Ponta, sub control judiciar într-un nou dosar. Fostul premier va contesta decizia DNA

Fostul premier Victor Ponta a fost pus sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, de către procurorii DNA Ploieşti, în dosarul în care a fost audiat marţi.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Victor Ponta este urmărit penal într-un nou dosar, pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.

Citește și Care sunt acuzațiile oficiale ale DNA la adresa lui Victor Ponta

La ieşirea de la DNA, Victor Ponta a spus că nu poate să facă declaraţii în acest dosar, procurorul comunicându-i o decizie în acest sens.

Fostul premier Victor Ponta s-a prezentat marţi la sediul DNA Ploieşti, pentru a fi audiat de procurorii anticorupţie, el fiind citat în calitate de suspect, au declarat surse judiciare, transmite Agerpres.

Potrivit surselor citate, Victor Ponta este suspectat de folosirea influenţei pentru obţinerea de foloase necuvenite.

Fostul premier ar fi primit o sumă de bani pentru a sprijini la alegerile parlamentare din 2012 un anumit politician, pentru ca acesta să candideze într-un colegiu în care ar fi avut şanse să câştige, au precizat sursele citate.

Ponta a mai fost audiat la DNA Ploieşti în luna aprilie a acestui an, când a fost citat ca martor în dosarul în care deputatul Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată pentru şantaj, dare de mită şi folosirea de informaţii nedestinate publicităţii alături de şefi din poliţie şi parchete.

Parteneri
x close