Antena 3 CNN Actualitate Vor "zid împotriva romilor". Măsura a fost criticată de organizaţiile pentru drepturile minorităţilor

Vor "zid împotriva romilor". Măsura a fost criticată de organizaţiile pentru drepturile minorităţilor

Vor "zid împotriva romilor". Măsura a fost criticată de organizaţiile pentru drepturile minorităţilor
18 Mai 2015   •   23:38

Un oraş belgian de frontieră cere localităţii franceze vecine să construiască un "zid împotriva romilor". E o măsură dorită de majoritatea localnicilor, care se plâng că romii stabiliţi pe un teren aflat în partea franceză trec foarte uşor graniţa şi le creează probleme. Decizia autorităţilor belgiene a atras criticile organizaţiilor pentru drepturile minorităţilor.

Problemele au început să apară în momentul în care primăria localităţii franceze Wattrelos a decis să amenajeze un teren viran aflat la graniţa cu Belgia, pentru relocarea unor romi nomazi. Locuitorii de peste graniţă sunt nemulţumiţi că spaţiul destinat romilor se află chiar lângă satul lor.

Belgienii spun că nu de puţine ori romii le-au intrat în grădini şi i-au atacat cu pistoale cu bile. De aceea au nevoie de zidul înalt de aproape doi metri şi jumătate care, spun ei, le va asigura liniştea.

Cererea locuitorilor de la graniţa franco-belgiană a primit numeroase critici, iar primarul din Mouscron a fost acuzat de rasism. Autorităţile din ambele localităţi susţin însă că este vorba doar despre securizarea graniţei pe o porţiune de câţiva metri.

În prezent, doar câteva familii de romi sunt stabilite pe terenul de lângă frontiera celor două ţări.

×
Parteneri
Alimentul redevenit în vogă pentru tânăra generație
x close