Antena 3 CNN Actualitate VREMEA o ia razna. După frigul pătrunzător, urmează zilele călduroase de toamnă

VREMEA o ia razna. După frigul pătrunzător, urmează zilele călduroase de toamnă

VREMEA o ia razna. După frigul pătrunzător, urmează zilele călduroase de toamnă
Sursa foto: Foto: Pixabay
04 Noi 2019   •   10:00

VREMEA. După frigul pătrunzător din ultimele zile, vremea se schimbă radical, iar temperaturile maxime vor ajunge chiar și la 24 de grade. Meteorologii de la ANM au emis estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 4 noiembrie - 2 decembrie, iar veștile sunt neașteptat de bune.

VREMEA. Astfel, în săptămâna 04.11.2019 – 11.11.2019, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice, estice și sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și nordvestice, iar în restul țării va fi deficitar, mai ales în sudul și sud-estul teritoriului.

VREMEA. Valorile de temperaturã vor continua sã creascã în cea mai mare parte a ţãrii, astfel cã vremea va fi deosebit de caldã pentru luna noiembrie; maximele se vor încadra între 17 şi 25 de grade, iar minimele între 6 şi 16 grade.

VREMEA. Cerul va avea înnorãri temporare; va ploua în Banat, Crişana şi Maramureş, local în Transilvania şi Oltenia, iar seara şi noaptea pe spaţii mici în Muntenia, Dobrogea şi posibil în Moldova. Ploile vor avea şi caracter de aversã şi, în special în zona montanã şi în nord-vest, se vor cumula cantitãţi de apã de 15...25 l/mp.

VREMEA. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, dar local şi temporar şi în restul zonelor, cu precãdere în vest şi în sud-est. Dimineaţa şi noaptea izolat vor fi condiţii de ceaţã.

VREMEA. Presiunea atmosferică va scãdea dinspre nord-vest şi nord, încât regimul baric se va menţine ciclonic.

×
Subiecte în articol: vremea prognoza meteo meteo
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close