Antena 3 CNN Actualitate Zi liberă de la stat pentru elevi și angajați, la mijlocul acestei săptămâni

Zi liberă de la stat pentru elevi și angajați, la mijlocul acestei săptămâni

Nici nu s-au întors bine din vacanță, iar elevii primesc o nouă zi liberă. Și nu doar elevii, ci și angajații români.

Zi liberă de la stat pentru elevi și angajați, la mijlocul acestei săptămâni
Sursa foto: Pakin Songmor / Getty Images
de Laura Dinu    |    22 Ian 2024   •   18:00

Începând de anul acesta, românii au dreptul la cinci zile libere legale în luna ianuarie. Mai exact, două noi zile libere în luna ianuarie, care se adaugă celor trei existente în acest moment. Din păcate, cele două au căzut anul acesta sâmbătă și duminică.    

Astfel, zilele de 6 ianuarie (Botezul Domnului sau Boboteaza) și 7 ianuarie (Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul) se adaugă zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, alături de 1 și 2 ianuarie și de Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată pe 24 ianuarie.   

Cu alte cuvinte, chiar dacă elevii nu s-au bucurat de zilele de 6 și 7 ianuarie, acestea căzând în weekend, totuși, săptămâna aceasta, vor avea o zi liberă. Ziua de 24 ianuarie, când, în România, se sărbătorește Unirea Principatelor Române.  

24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române. 165 de ani de la Mica Unire

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost unul dintre oamenii care au marcat istoria modernă a României. Pe 24 ianuarie 1859, el a fost ales domn al principatelor române, realizând astfel Mica Unire.  

Unirea Principatelor (Mica Unire) a avut loc la 24 ianuarie 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate – la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. 

Realizată sub semnul ideilor Revoluției pașoptiste, Unirea Moldovei şi a Țării Românești a reprezentat un obiectiv comun îndeplinit al elitei de pe ambele maluri ale Milcovului. Debutul anului 1859 avea să aducă împlinirea idealului românilor de la sud şi est de Carpați. 

Unirea Principatelor Române (Mica Unire). Zi liberă din 2016 

Colonelul Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite a fost nu doar o personalitate istorică unificatoare, dar şi, la fel de important, una reformatoare. Reformele lui Cuza au vizat sistemul politic, sistemul sanitar, instituția Poștei, armata, Biserica, învățământul, justiția, fiscalitatea, serviciul vamal etc. 

Tot în timpul domniei lui Cuza au fost înființate primele două universități românești: la Iași, în 1860 şi la București, în 1864. 

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, iar, începând din 2016, această dată a devenit zi liberă nelucrătoare. 

Mica Unire s-a realizat când Adunarea Electivă a Țării Românești s-a pronunțat pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, realizând astfel unirea Țării Românești cu Moldova. 

Unirea Principatelor Române (Mica Unire). Marea Unire a avut loc în 1918 

Unirea celor două principate a început practic în anul 1848, atunci când s-a realizat uniunea vamală între Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. 

În 1859, Conferinţa puterilor garante de la Paris (26 martie-25 august 1859) a recunoscut dubla alegere a lui Cuza ca domn al celor două Principate. În 4 decembrie 1861 Poarta recunoaşte unirea pe durata domniei lui Cuza. 

Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia. 

În 2016, data de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române - a fost declarată zi nelucrătoare adăugându-se celorlalte sărbători legale. 

Elevii vor avea o nouă vacanță în februarie

Elevii și profesorii vor avea o nouă vacanță luna ce urmează. Mai exact, aceștia vor intra în vacanță pe 9 februarie, 16 sau 23 februarie 2024, când începe vacanța de schi de o săptămână, decisă diferit de fiecare inspectorat școlar.

Copiii de grădiniță, elevii și profesorii din Bistrița-Năsăud și Satu Mare au vacanță de schi între 12 și 18 februarie.

Elevii și profesorii din 25 de județe și Municipiul București vor avea vacanța „mobilă” din 19 până în 25 februarie. Județele sunt: Argeș, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Ialomița, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Vaslui, Vrancea, Sălaj.

Săptămâna 26 februarie – 3 martie 2024 a fost aleasă de 14 inspectorate școlare: Alba, Arad, Bacău, Brașov, Constanța, Dolj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea și Vâlcea.

De luni, 19 februarie, 26 februarie sau 4 martie 2024, elevii și profesorii se întorc la școală pentru modulul 4 care durează până pe 26 aprilie inclusiv când, pentru două săptămâni, este vacanța de primăvară, în timpul căreia sunt sărbătorile pascale pentru creștini, scrie Edupedu.ro.

Zile libere în 2024 

  • 1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou 
  • 6 Ianuarie – Boboteaza 
  • 7 Ianuarie – Sfântul Ioan Botezatorul 
  • 24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române
  • 1 mai — Ziua Muncii 
  • 3 - 6 mai — Paște ortodox 2024 
  • 1 iunie — Ziua Copilului 
  • 23 iunie (duminică) - Rusalii, 24 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii 
  • 15 august — Adormirea Maicii Domnului 
  • 30 noiembrie — Sfântul Andrei 
  • 1 decembrie — Ziua Națională a României 
  • 25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul 

Potrivit prevederilor legale în vigoare, angajații care sunt nevoiți să lucreze inclusiv în zilele considerate libere, vor primi în plus la salariu, adică ziua lucrată va fi plătită dublu. 

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close