Antena 3 CNN Externe Mapamond „A fi scund e un blestem”: bărbații care plătesc mii de dolari ca să-și rupă – și să-și alungească – picioarele

„A fi scund e un blestem”: bărbații care plătesc mii de dolari ca să-și rupă – și să-și alungească – picioarele

Anamaria Nedelcoff
10 minute de citit Publicat la 13:24 17 Aug 2025 Modificat la 13:24 17 Aug 2025
Industria alungirii membrelor va exploda până în 2030, ajungând la o valoare de 8,6 miliarde de dolari. sursa foto: Getty

Pare o tortură medievală, de la tije metalice introduse în oase tăiate până la lunile de recuperare chinuitoare. Dar pentru unii, a călători în Turcia pentru a câștiga câțiva centimetri este un preț (foarte mare) pe care merită să îl plătească, notează The Guardian.

Totul a început în luna de miere la Kuala Lumpur, când Frank privea pe fereastra hotelului spre vârfurile argintii ale celor mai înalte turnuri gemene din lume. Tocmai îi mărturisise soției sale cât de mult îl complexase înălțimea încă din adolescență. Ca bărbat dedicat auto-îmbunătățirii, Frank a vrut să acționeze. A ridicat receptorul, a sunat la o clinică din Turcia specializată în operații de alungire a picioarelor – și și-a făcut programare.

„Am avut foarte multe îndoieli: până la urmă, cineva o să-ți rupă picioarele”, spune el, rezemat pe patul unui hotel din Istanbul, cu picioarele întinse în față și cu câte un fixator prins pe fiecare coapsă.

Soția lui, Emilia, are grijă de el, aducând calmante și pungi cu gheață pentru locurile unde fixatoarele străpung pielea. În primele două săptămâni după operație, Frank a avut nevoie de ajutorul ei chiar și pentru a merge la toaletă, dar acum, după șase săptămâni, ajutorul se limitează în special la a-l sprijini să se ridice din pat.

Un bip de alarmă ne întrerupe conversația: e timpul să introducă o cheie în mecanismul metalic de pe coapsa lui Frank și să o învârtă, forțând astfel depărtarea tijelor introduse în femur. În spațiul creat, începe să crească os nou – câte un milimetru chinuitor odată. Fiecare rotire a cheii dictează cât poate crește pacientul, iar Frank își forțează norocul: face cinci rotații pe zi, nu patru, cum i-au recomandat doctorii, pentru a câștiga un sfert de centimetru în plus. Asta înseamnă mai multă suferință, dar Frank e genul de om care „muncește” pentru orice își dorește. „E timpul să creștem!”, spune Emilia, zâmbind ușor, când alarma sună.

La 1,70 m, puțin sub media mondială a bărbaților, Frank, 38 de ani, simte că a trăit toată viața „ca un bărbat scund”. Dar la clinica Wanna Be Taller din Istanbul, unde și-a făcut operația, devine evident că „scund” e un termen relativ. Chiar și bărbați de peste 1,85 m au făcut procedura. Unul mi-a spus că a avut nevoie de operație pentru a-și „corecta” picioarele arcuite și a decis să mai câștige și câțiva centimetri la înălțime în același timp.

O femeie slabă, blondă – un exemplu rar de pacientă aici – care avea 1,60 m înainte de operație, mă privește drept în ochi și spune sec că „a fi scund e ultima prejudecată acceptată de societate”, explicând astfel de ce a ales să câștige cinci centimetri. (Clinica oferă și operații de scurtare a picioarelor, dar sunt mult mai rare; doar nouă pacienți le-au făcut până acum, în special femei).

Frank, în schimb, e hotărât să devină mai înalt decât Emilia – care are 1,65 m – câștigând 9 cm, puțin peste limita de 8,5 cm pe care medicii i-au spus că mușchii și tendoanele o pot suporta în siguranță. Asta l-ar aduce la 1,79 m. Visul lui e simplu: să fie de înălțime medie.

Cinci rotații de cheie pe zi înseamnă un pic peste un milimetru în plus zilnic, timp de 10 săptămâni. Nu e deloc ușor: „Uneori durerile de nervi mă termină”, recunoaște Frank.

Se mândrește însă că e un „self-starter”: are tatuate cuvintele „self made” pe articulațiile degetelor, iar pe coapsă chipul eroului său, Arnold Schwarzenegger – pe care îl consideră bărbatul „self made” suprem. Fața lui Arnie se întinde încet, pe măsură ce Frank crește. „Îmi fac singur înălțimea, aleg cât de înalt vreau să fiu”, spune el. „Sunt foarte ambițios: dacă vreau ceva, merg după acel ceva. Până nu reușesc, aproape că mă obsedează”.

Pentru un observator din exterior, alungirea picioarelor arată ca o formă de tortură medievală, iar mai devreme, în acea zi, am asistat la o ședință de fizioterapie în care specialistul îi ridica ușor noile picioare lui Frank, în timp ce acesta gemea de durere – întinderea mușchilor femurali părea imposibilă, ca și cum ar fi fost pe punctul de a se rupe.

Frank se recuperează după prima dintre cele două operații: aceasta i-a fracturat femurii pentru a introduce tijele metalice și fixatoarele. A doua operație va avea loc peste trei luni, după ce va încheia procesul zilnic al învârtirii cheii, și va consta în îndepărtarea fixatoarelor. Unii pacienți aleg ca, în loc de femur, să își fractureze oasele tibiei – sau chiar să combine ambele intervenții – pentru a deveni și mai înalți.

Dacă a-ți tăia în două oasele picioarelor sună deja destul de dureros, adevărata agonie vine după. Într-un hotel modest de la periferia Istanbulului, decorat cu plăci din rigips și foițe de aur false, aproximativ 20 de pacienți petrec luni întregi concentrându-se obsesiv pe mușchi și tendoane, pentru a le întinde și a le adapta la noile oase. Rutina zilnică presupune fizioterapie pentru a reînvăța să meargă, tratamente anticoagulante, masaje și multe calmante.

Deși nu există statistici globale clare despre câți oameni aleg anual această procedură, o firmă de cercetare de piață din India a estimat că industria alungirii membrelor va exploda până în 2030, ajungând la o valoare de 8,6 miliarde de dolari.

„Le spun mereu pacienților: un centimetru în plus nu e mai important decât sănătatea”, afirmă Serkan Aksoy de la Wanna Be Taller, cel care supervizează fizioterapia lui Frank.

Majoritatea pacienților sunt bărbați, iar Aksoy trebuie adesea să îi convingă să nu își asume riscuri pentru a câștiga prea multă înălțime. Din perspectiva clinicii, problemele apar atunci când pacienții nu respectă rutina strictă de recuperare. Dar, chiar și cu respectarea acesteia, pot apărea complicații – și chiar decese. Printre riscuri: cheaguri de sânge, probleme articulare, eșecul creșterii de os nou, leziuni vasculare, cicatrici și dureri cronice. O complicație cunoscută este „sindromul balerină”, când tendoanele lui Ahile nu se întind suficient, forțând picioarele să rămână arcuite și împiedicând mersul normal.

Anul trecut, un pacient venit din Arabia Saudită a murit din cauza unui cheag de sânge la doar 16 zile după operație. Întrebată despre acest caz, clinica Wanna Be Taller a spus că o anchetă a autorităților saudite a stabilit că nu a fost nicio culpă din partea chirurgului lor.

Chiar dacă Frank a ales opțiunea mai ieftină – fixatoare externe, în locul dispozitivelor interne electronice – costul total, de 32.000 de dolari, care include lunile de cazare la hotel și fizioterapia, a provocat o gaură serioasă în economiile pe care el și Emilia le rezervaseră ca avans pentru o locuință. Întrebată despre acest lucru, Emilia spune că lunile de călătorie prin Asia le-au oferit o nouă perspectivă: „Ne-am dat seama că puneam prea multă importanță pe lucruri materiale, în loc să ne concentrăm pe adevărata mulțumire. Să ai mâncare și un pat confortabil – asta e adevărata fericire. După aceea, dacă e să cumperi o casă, bine. Dacă e să-ți rupi picioarele ca să fii mai înalt, atunci și asta e bine”.

Ideea că fracturarea oaselor poate fi folosită pentru a scurta sau alungi un membru îi este atribuită în mare parte chirurgului sovietic Gavriil Abramovici Ilizarov, care a dezvoltat în Rusia, în 1951, „tehnica Ilizarov”.

Aceasta presupunea montarea unor inele metalice externe în jurul osului fracturat, fixate în loc cu șuruburi sau fire metalice. Dacă pacientul dorea să crească în înălțime, cadrul putea fi reglat astfel încât să tragă porțiunile de os una de cealaltă; Ilizarov a descoperit că între ele se formează os nou, ceea ce adăuga lungime. Tehnica lui a fost adoptată ulterior la nivel global.

Astăzi, sunt folosite tehnici mai sofisticate, dar principiul rămâne același. În prezent, operațiile de alungire a picioarelor sunt disponibile chiar și în cadrul NHS (sistemul public de sănătate din Marea Britanie), la o clinică specializată din cadrul Spitalului Ortopedic Național Regal.

Totuși, un purtător de cuvânt al unității de reconstrucție a membrelor de acolo subliniază că cei aproximativ 100 de pacienți tratați anual sunt acolo pentru a se recupera după accidente sau pentru a corecta deformări – și foarte rar pentru alungirea ambelor picioare din motive cosmetice.

Același purtător de cuvânt și-a exprimat îngrijorarea cu privire la pacienții care merg în străinătate pentru „o procedură cu riscuri semnificative și cu o recuperare fizică extrem de dificilă”.

Printre pericole: clinici care minimalizează riscurile și exagerează „beneficiile estetice”, dar și lipsa îngrijirii postoperatorii adecvate. NHS tratează în mod constant pacienți care se confruntă cu probleme după intervenții făcute peste hotare, iar un studiu realizat de unitatea RNOH a arătat că tratamentele pentru aceste cazuri „reprezintă o povară semnificativă asupra costurilor NHS” atunci când e vorba de alungiri cosmetice eșuate.

În China, Ministerul Sănătății a interzis alungirea cosmetică a picioarelor în 2006, temându-se de riscurile pentru pacienți într-o industrie în expansiune și fără reglementări clare, dar practica a continuat în alte părți ale lumii.

În Marea Britanie, tratamentul privat poate costa peste 50.000 de lire sterline, iar unii chirurgi percep chiar 240.000 de lire pentru a alungi două oase din fiecare picior.

Ceea ce îi determină pe un număr tot mai mare de pacienți să zboare în Turcia, inclusiv din locuri îndepărtate precum Australia sau Japonia, este prețul mult mai mic.

Frank poate enumera o listă lungă de experiențe negative, începând din adolescență, pe care le pune pe seama înălțimii sale. Își amintește de durerea momentului când prietenii lui au început brusc să îl depășească în înălțime, după ce creșterea lui s-a oprit la 15 ani. Își amintește de colegii de școală care îl tachinau pentru statura lui; de un fan vechi al lucrărilor lui artistice online care, atunci când l-a întâlnit în persoană, i-a spus că este „mai scund decât se aștepta”; sau de bărbații necunoscuți care, cu câțiva ani în urmă, l-au împins pe stradă, smulgându-i căștile din urechi.

„Nu ar fi făcut asta unui bărbat mai înalt”, spune el. În opinia lui Frank, oamenii înalți nu realizează privilegiul de care se bucură. „E greu de explicat dacă nu ești tu însuți un bărbat scund, dar în societatea modernă e aproape un blestem”, adaugă, urmărindu-și atent tratamentul cu calmante și anticoagulante.

Și apoi, bineînțeles, au fost experiențele usturătoare în viața amoroasă, înainte de a o cunoaște pe Emilia. O femeie cu 15 cm mai scundă decât el s-a prezentat la o întâlnire pentru o cafea și i-a spus imediat că este prea scund pentru ea. Experiențe de acest tip, spune el, sunt ceva obișnuit pentru prietenii lui scunzi.

Aplicația de dating Tinder a testat chiar recent o funcție prin care utilizatorii plătitori puteau să își seteze o preferință de înălțime. „Chiar și bărbații înalți au probleme acum”, spune el. „Moda nouă e să ai 1,93 m, altfel ești un nimeni.” Toate acestea l-au măcinat pe Frank până când, acum câțiva ani, a dat peste un videoclip pe YouTube despre operația de alungire a picioarelor.

Conversația noastră ajunge inevitabil la tema masculinității. Un studiu recent a arătat că tinerii bărbați din Marea Britanie cheltuie acum mai mult decât femeile pe „tweakments” – proceduri estetice minim invazive, cum ar fi injecțiile cu Botox, pe care unii medici le numesc în glumă „Brotox”.

Apoi, există expansiunea așa-numitei „manosfere”, care idolatrizează torsul sculptat al lui Joe Rogan sau lipește fața lui Donald Trump peste corpul unui culturist. Dar când vorbim despre înălțimea bărbaților, nu vorbim, de fapt, despre masculinitate – și putere? Frank respinge ideea: nu are timp pentru tipologiile toxice de „alpha male”. „Operația asta nu e despre a fi mai masculin – eu nu cred că e despre asta. E despre a fi de înălțime medie”, spune el.

La scurt timp după interviul pentru The Guardian, Frank s-a trezit într-o noapte cu „unele dintre cele mai cumplite dureri pe care le-am simțit vreodată”. A încercat să țipe în timp ce se zbătea să respire, dar cele patru pungi uriașe de gheață de pe picioare abia dacă i-au atenuat chinul. Medicii l-au transportat de urgență la un spital din apropiere, unde a fost tratat pentru embolie pulmonară – un cheag de sânge care ajunsese în arterele plămânilor.

Un reprezentant al clinicii Wanna Be Taller a precizat că Frank și pacientul saudit decedat sunt singurii doi din cei 700 de clienți ai lor care au dezvoltat cheaguri după operație. În cazul lui Frank, problema a fost că avea nevoie de o doză mai mare de anticoagulante. Totuși, cazul pacientului saudit arată că un astfel de efect secundar rar poate fi și fatal.

Chiar și din patul de spital, în dureri sfâșietoare, Frank a continuat să învârtă cheia fixatoarelor. Dar, după ce a discutat cu medicul, a aflat că nervii și tendoanele îi erau întinși la limită – nu își mai putea îndrepta picioarele. A venit momentul să îi fie scoase fixatoarele mai devreme, oprindu-i creșterea. Ajunsese la +7,3 cm, rămânând puțin sub obiectivul său de 1,79 m.

Frank spune că nu intenționează să-i trateze diferit pe bărbații mai scunzi acum, dar o interacțiune cu un alt pacient i-a rămas întipărită în minte.

„L-am văzut pentru prima dată ca pe un bărbat scund. Nu într-un mod răutăcios, ci am înțeles de ce oamenii mă percepeau pe mine ca scund – și m-am simțit înalt în comparație cu el. Acum, de fiecare dată când se apropie o femeie de mine, e mai scundă decât mine”, spune el, cu o bucurie greu de ascuns.

„Merită la final, dacă vezi diferența dintre mine și ea”, adaugă, arătând cu mândrie spre Emilia.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole