Antena 3 CNN Economic A pornit de la zero și a ajuns designerul anului

A pornit de la zero și a ajuns designerul anului

Laura Olaru a renunțat la tot la 40 de ani și s-a mutat în București pentru a-și urma visul din copilărie. A fost dintotdeauna pasionată de marochinărie, iar anul trecut a ajuns designerul anului pentru accesorii.

de Cristina Tudorache    |   

Laura face genți, unele dintre ele fiind modele unicat la nivel mondial, apreciate chiar și de cei mai aspri critici de modă de la noi.

A început timid business-ul, cu o mașină de cusut primită cadou de la părinți și furând meserie din puținele ateliere de marochinărie care mai există în România. Crede cu tărie că a reușit să devină un brand pentru ca și-a propus din start sa se dezvolte încet, dar sigur. A investit zeci de mii de euro, dar întotdeauna a optat pentru reinvestirea profitului. S-a ținut departe de bănci și investitori, din simplu motiv ca este o fire liberă și nu vrea să se simtă constrânsă de ratele lunare sau sa dea cuiva socoteală.

Culmea este ca cea mai mare provocare este însă chiar lipsa banilor, care o împiedică să se dezvolte la nivelul la care încă visează.

Despre povestea ei și despre cum a reușit ea sa pătrundă în lumea modei și sa deschidă chiar si ușile care s-au închis aflați din interviul realizat de Bianca Voinea, în rubrica Biz School.

A pornit de la zero și a ajuns designerul anului

Subiecte în articol: Laura Olaru designer genți School Biz
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă