Antena 3 CNN Actualitate Accident cu mașina de poliție pe Valea Prahovei, când depăşea coloana de maşini pe contrasens

Accident cu mașina de poliție pe Valea Prahovei, când depăşea coloana de maşini pe contrasens

O mașină de poliție aflată în misiune, cu sirenele pornite, pe contrasens, în depășirea coloanei formate spre stațiunile montane de pe Valea Prahovei, a fost implicată într-un accident rutier.

Reprezentanții Poliției Prahova au transmis că echipajul de poliție a intrat în coliziune frontală cu o altă mașină care cobora spre Ploiești.

„Acest autoturism ar fi frânat, dar ar fi fost lovit din spate de un alt autoturism și proiectat în autospeciala de poliție”, arată Poliția Prahova.

În urma evenimentului nu au fost persoane rănite, însă mașinile au fost avariate, scrie hotnews.ro.

Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate, vineri, pe DN 1 Ploiești – Brașov, iar pe raza localității Comarnic, în zona centurii Sinaia și în stațiunea Bușteni s-au format coloane de mașini, care merg spre stațiunile montane.

Subiecte în articol: valea prahovei
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are