Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav în județul Suceava

Accident grav în județul Suceava

O persoană a murit şi alta a fost rănită într-un accident rutier produs marţi seara pe DN2 între Siret şi Bălcăuţi, în urma coliziunii frontale dintre un autoturism şi un TIR. 

Cele două victime, un tânăr de 19 ani şi o tânără în vârstă de 18 ani, decedată, sunt din autoturism. În cazul tinerei s-a încercat, după descarcerare, resuscitarea, ulterior fiind declarat decesul, iar tânărul a fost transportat la UPU Suceava. 

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD TIM, o ambulanţă SMURD B2 şi un echipaj SAJ. 

Potrivit IPJ Suceava, în accident au fost implicate trei autovehicule, respectiv un autoturism, un autocar şi un TIR. 

Din primele cercetări, se pare că autocarul a acroşat din spate autoturismul şi l-a proiectat pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autocamionul care circula regulamentar. 

Circulaţia rutieră a fost oprită temporar pe ambele sensuri de mers. 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă