Antena 3 CNN Actualitate Social Accident grav pe DN6: Doi morți și trei răniți, în urma unei coliziuni dintre o ambulanţă şi un autoturism

Accident grav pe DN6: Doi morți și trei răniți, în urma unei coliziuni dintre o ambulanţă şi un autoturism

Un accident de circulaţie, soldat cu doi morţi şi trei răniţi, a avut loc duminică seara, pe DN6, la aproximativ 10 km de Caransebeş, în urma unei coliziuni dintre o ambulanţă şi un autoturism.

''Este vorba de o ciocnire frontală dintre o ambulanţă şi un autoturism. În urma accidentului, ambii şoferi au decedat'', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ.

Ea a precizat că la locul accidentului s-au deplasat o autospecială de descarcerare de la Detaşamentul de Pompieri Caransebeş şi trei ambulanţe SAJ.

''Cei doi şoferi au fost declaraţi decedaţi de medic (...) iar alte două persoane au fost preluate de ambulanţe pentru a fi transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale specializate'', a anunţat Elena Tarla, purtător de cuvânt ISU Semenic - Caraş-Severin.

În prezent se continuă cercetările, pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: accident rutier
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște