Descoperire macabră: Un craniu uman și un picior, găsite pe un câmp din Maramureș. Polițiștii au dat și peste două telefoane
Publicat acum 10 ore si 13 minute
Un bărbat de aproximativ 40 de ani a decedat, sâmbătă, după ce a fost lovit de un tren în Costinești. La fața locului au fost solicitați atât polițiștii de la Transporturi, cât și cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța.
Cadrele medicale au constatat decesul, iar oamenii legii au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările care au dus la incidentul mortal. Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi vrut să urce în ultimul vagon al unui tren care începea să se pună în mișcare, dar a alunecat și a căzut, fiind călcat de tren.
Sursa: replicaonline.ro