Antena 3 CNN Externe Ambasadorul Rusiei la ONU, Vitaly Churkin, a murit subit la New York

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vitaly Churkin, a murit subit la New York

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vitaly Churkin, a murit. Presa internațională scrie că diplomatul a fost transportat în urmă cu câteva ore la un spital din New York.

La momentul sosirii unui echipaj, Vitali Churkin era inconştient şi s-a încercat resuscitarea, însă fără succes. 

Ministerul rus de Externe nu a oferit detalii despre circumstanţele decesului, însă precizează că Ciurkin a murit cu o zi înainte să împlinească 65 de ani şi le transmite condoleanţe rudelor diplomatului, scrie Agerpres.

Publicaţia New York Post notează, citând surse sub rezerva anonimatului, că Vitali Ciurkin a fost adus de urgenţă luni dimineaţa la un spital din Manhattan, din cauza unor probleme cardiace. 

Ambasadorul lucra la reşedinţa sa când i s-a făcut rău, în jurul orei locale 09:30. 

Potrivit CV-ului postat pe site-ul misiunii permanente a Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin era ambasador în cadrul forului de la New York din 2006. Anterior, fusese şeful misiunilor diplomatice ale Rusiei în Canada şi Belgia, precum şi trimisul special al Moscovei pe lângă NATO şi UE.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Programul magazinelor mari din România, de Paște